15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalInundaţiile au făcut 17 victime în două provincii afgane

Inundaţiile au făcut 17 victime în două provincii afgane

Corpurile a zece persoane au fost găsite în diferite părţi ale provinciei Faryab, iar alte două persoane sunt date dispărute în această zonă din nordul Afganistanului.

Inundaţiile au provocat şi importante pagube financiare, suprafeţe importante de teren fiind acoperite de apele care au distrus şi mai multe locuinţe şi magazine. Peste 2000 de animale domestice au murit.

Locuitorii din zonă au nevoie urgentă de ajutoare umanitare.

În provincia Herat, cel puţin şapte persoane au murit din cauza inundaţiilor care au afectat aproape toate districtele provinciei. În ajutorul oamenilor au intervenit efective militare şi civile.

Inundaţiile au afectat peste 122.000 de persoane din 14 provincii afgane în cursul lunii martie, conform Biroului ONU pentru Coordonarea Asistenţei Umanitare (OCHA).

Ploile torenţiale şi inundaţiile pe care le provoacă ucid zeci de oameni şi distrug sute de locuinţe în fiecare an în Afganistan, mai notează DPA.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă