Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Iranul a descoperit un câmp cu 53 de miliarde de barili de petrol, nu se sinchisește de sancțiuni

Iranul a descoperit un câmp cu 53 de miliarde de barili de petrol, nu se sinchisește de sancțiuni

Preşedintele iranian Hassan Rohani a anunţat duminică descoperirea unui câmp petrolier cu rezerve de 53 de miliarde de barili, informează El Mundo.

Filip-Mihael Bodoc 0 comentarii

Câmpul de 2.400 de kilometri pătraţi se află în provincia Khuzestan, din sud-vestul ţării, şi are o profunzime de 80 de metri, a spus preşedintele într-un discurs transmis de televiziunea naţională, conform News.ro.

Rohani a mai explicat că acest teren se găseşte între oraşele Bostan şi Omidieh.

„Statele Unite trebuie să ştie că Iranul e o ţară bogată şi că, în ciuda sancţiunilor drastice, muncitorii şi inginerii iranieni au descoperit un nou câmp petrolier”, a subliniat el. 

SUA au impus sancţiuni Iranului, inclusiv sectorului petrolier, după retragerea unilaterală din Acordul nuclear semnat în 2015 cu Teheranul şi alte cinci ţări.

Înainte de aplicarea sancţiunilor, Iranul exporta zilnic până la 2,5 milioane de barili. În prezent, cifra a scăzut drastic, însă oficialii nu oferă date exacte.

„Anul trecut, poporul iranian se găsea în dificultate din cauza presiunilor economice ale duşmanilor, dar rezistanţa, unitatea şi eforturile lui au decepţionat Statele Unite”, a mai spus Rohani.

Iran deţine una dintre cele mai importante rezerve de petrol din lume, precum şi de gaz.

Comentarii

loading...