12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalIrlanda a prezentat pachetul legislativ pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Irlanda a prezentat pachetul legislativ pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Prezentând detaliile pachetului de legi, vicepremierul Simon Coveney a atras atenţia că un Brexit fără acord va fi o situaţie ‘trei ori perdantă’ – pentru Marea Britanie, pentru Uniunea Europeană şi pentru Irlanda.

‘Ţara se poate confrunta potenţial cu o situaţie de urgenţă pentru care ne pregătim acum’, a declarat Coveney, exprimându-şi totuşi speranţa că aceste legi ‘vor rămâne pe raft’ şi nu vor fi aplicate niciodată.

Pachetul cuprinde 15 proiecte de lege, care vor intra în dezbaterea parlamentului săptămâna viitoare şi sunt menite să protejeze cetăţenii irlandezi, locurile de muncă şi accesul la servicii esenţiale.

Sunt prevăzute măsuri de acordare de ajutoare şi sprijin pentru firme pentru a face faţă impactului unui Brexit fără acord. De asemenea, în domeniul serviciilor sociale, se garantează că pensionarii şi alţi beneficiari irlandezi de prestaţii sociale care trăiesc în Marea Britanie vor continua să primească aceste plăţi. În domeniul medical, pacienţilor din Irlanda li se vor putea rambursa cheltuielile cu tratamentele în Marea Britanie şi li se garantează dreptul la transplant de organe în această ţară.

Proiectul îşi propune de asemenea să protejeze drepturile angajaţilor irlandezi ale companiilor britanice.

Deşi Simon Coveney crede că va exista totuşi un acord, date fiind discuţiile de ultim moment între Londra şi Bruxelles, vicepremierul a subliniat că Irlanda trebuie să acţioneze pentru situaţia în care acesta se va dovedi imposibil.

Guvernul premierului britanic Theresa May încearcă să modifice protocolul referitor la aşa-zisul ‘backstop’ din acordul cu UE.

Potrivit lui Coveney, dificultatea constă în faptul că, deşi guvernul irlandez vrea ca ‘backstop’-ul să fie temporar, acesta va trebui înlocuit cu aranjamente alternative care ‘să facă acelaşi lucru’. ‘Nimeni nu a venit cu o alternativă care să facă acelaşi lucru’, le-a explicat el reporterilor.

Guvernul premierului Leo Varadkar a declarat că va colabora strâns cu partidele de opoziţie pentru ca pachetul de legi să fie adoptat înainte de 29 martie, data prevăzută pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă