10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalIsraelul își înfige colții în Damasc, răspunzând la atacuri sirio-iraniene

Israelul își înfige colții în Damasc, răspunzând la atacuri sirio-iraniene

Sistemul de apărare israelian a interceptase marţi patru rachete trase dinspre Siria ”de elemente iraniene” în direcţia nordului Israelului.

Israelienii începuseră de marți replica armată, însă nu la aceeași amploare ca raidul de miercuri.

”Pe cel care ne loveşte îl vom lovi! Este ceea ce am făcut în această noapte împotriva unor ţinte militare ale forţelor Al-Qods iraniene şi a unor ţinte militare siriene în Siria”, a declarat prim-ministrul Benjamin Netanyahu.

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ”o duzină de ţinte militare”, printre care depozite şi centre de comandă militare, şi au ”distrus” baterii de apărare, a susținut Armata evreiască.

”A fost scurt şi foarte intens” , a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Armatei, Jonathan Conricus, precizând că ”ţinta principală a fost ”edificiul de sticlă” situat în perimetrul militar al aeroportului internaţional din Damasc”. ”Este vorba despre principalul imobil care le serveşte Gardienilor Revoluţiei (…) pentru a coordona transportul de material militar al Iranului în Siria şi mai departe”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), 11 combatanţi – între care şapte străini – au fost uciţi în urma incursiunii nocturne israeliene, fără să se știe dacă „străinii” erau iranieni sau pro-iranieni.

 Cum se plasează adversarii

Apărarea antiaeriană siriană a ripostat la un “puternic atac” al aviaţiei israeliene şi a doborât mai multe rachete israeliene în apropiere de Damasc, a informat miercuri agenţia locală de presă Sana, preluată de AFP.

La ora locală 01:20 (23:20 GMT), “avioane de război israeliene au lansat un număr de rachete în apropiere de Damasc. Apărarea noastră antiaeriană a răspuns la acest puternic atac, a interceptat rachete ostile şi a fost în măsură să distrugă cea mai mare parte” a acestor rachete, a transmis Sana, citând o sursă militară. În schimb, Armata israeliană a dat asigurări că atacurile siriene ”nu au făcut victime” de partea israeliană şi că ”toţi piloţii s-au întors teferi” la bază.

 

De la începutul conflictului sirian în 2011, Israelul a efectuat mai multe raiduri în Siria împotriva regimului de la Damasc, dar şi a aliaţilor săi, Iranul şi Hezbollahul libanez, inamici ai statului israelian.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă