15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalIsraelul respinge acuzaţiile ONU privind comiterea de crime de război

Israelul respinge acuzaţiile ONU privind comiterea de crime de război

El a calificat Consiliul ONU pentru Drepturile Omului drept un “teatru al absurdului”, într-un comunicat difuzat joi de ministerul său.

“Teatrul absurdului practicat în Consiliul (ONU) pentru Drepturile Omului a produs un raport ostil, fals şi părtinitor împotriva Israelului”, a declarat Israel Katz.

Raportul este “bazat pe informaţii false în care faptele nici măcar nu au fost examinate şi al căror unic scop este să discrediteze singura democraţie din Orientul Mijlociu şi dreptul său la autoapărare împotriva terorii unei organizaţii criminale”, a explicat el.

O comisie a ONU a transmis joi că răspunsul Israelului la manifestaţiile din Fâşia Gaza din 2018 “ar putea constitui crime de război sau crime împotriva umanităţii”, anchetatorii subliniind că au existat lunetişti care au luat ca ţintă civili, inclusiv copii.

“Soldaţii israelieni au comis încălcări ale dreptului internaţional umanitar şi ale drepturilor omului. Unele dintre aceste încălcări ar putea constitui crime de război sau crime împotriva umanităţii şi trebuie imediat să facă obiectul unei anchete de către Israel”, a declarat, la Geneva, preşedintele comisiei de anchetă a ONU, Santiago Canton, prezentând raportul în marja Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Comisia de anchetă, formată din experţi independenţi privind drepturile omului, a precizat că are motive rezonabile să considere că soldaţii israelieni au încălcat regulile internaţionale de război şi legislaţia privind drepturile omului prin faptul că au ţintit protestatari neînarmaţi şi non-violenţi.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă