8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia: Conte îşi va prezenta noul guvern de coaliţie până miercuri

Italia: Conte îşi va prezenta noul guvern de coaliţie până miercuri

“La începutul săptămânii viitoare – nu luni, dar marţi sau miercuri cel târziu – ar trebui să fim în măsură să încheiem” negocierile dintre Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), a declarat el prin videoconferinţă pentru cotidianul Il Fatto Quotidiano.

La această dată, Conte îşi va prezenta cabinetul şi programul guvernamental preşedintelui Sergio Mattarella.

Conte şi noua sa echipă ar urma apoi să depună jurământul joi, după care se vor prezenta vineri în parlament pentru un vot de încredere.

Conte a fost desemnat joi de preşedintele Sergio Mattarella să încerce să construiască o nouă echipă guvernamentală M5S-PD, după căderea la 8 august a coaliţiei populiste care conducea Italia.

După câteva dispute publice între cele două partide – altădată inamici, dar care acum au decis să guverneze împreună pentru a evita alegeri anticipate -, există acum “o bună ambianţă de lucru”, a spus Conte.

În privinţa posturilor guvernamentale, el a afirmat că va solicita PD şi M5S să îi prezinte sugestii, “astfel încât să pot concepe cea mai bună echipă”.

Noua coaliţie va avea “un singur şi acelaşi program”, a afirmat el.

Conte a negat de asemenea că ar fi membru al Mişcării 5 Stele, insistând asupra neutralităţii sale.

“Nu sunt membru al Mişcării 5 Stele, nu particip la reuniunile conducerii, nu m-am întâlnit niciodată cu grupurile sale parlamentare. Aşadar, a spune că sunt membru M5S este deplasat”, a precizat el.

Dar a recunoscut că este “apropiat de ei. “Îi cunosc de mult timp şi mă înţeleg bine cu M5S”, a adăugat el.

Partidul Democrat insistă să obţină un post de vicepremier invocând apropierea dintre Conte şi M5S.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă