18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia nu va semna Acordul Global pentru migrație

Italia nu va semna Acordul Global pentru migrație

Ministrul italian de Interne a declarat miercuri că țara sa nu va semna Acordul Global al ONU: “La fel ca și Elveţia care a continuat până în ziua de ieri să promoveze Acordul Global, apoi a spus ‘opriţi-vă’, guvernul italian nu va semna nimic și nu va merge la Marrakech”, a spus Salvini.

“Parlamentul trebuie să dezbată acest lucru. Guvernul italian va permite parlamentului să decidă”. Premierul Giuseppe Conte a spus că “guvernul nu va face nimic până când Parlamentul nu-şi va exprima punctul de vedere”. “Pactul Global privind migrația este un document care ridică probleme şi care provoacă multe emoții pentru mulți cetățeni”, a spus Conte. “De aceea, considerăm că este corect să ducem dezbaterea în Parlament și să prezentăm orice decizie finală privind rezultatul acestei dezbateri, așa cum a făcut Elveția”. Dar, “Guvernul nu va participa la Marrakech, rezervând posibilitatea de a adopta sau nu documentul numai atunci când Parlamentul îşi va exprima opinia”, a adăugat el, potrivit ANSA.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...
Ultima oră
Pe aceeași temă