7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia: UE lucrează la demararea unei proceduri disciplinare

Italia: UE lucrează la demararea unei proceduri disciplinare

Comisia Europeană a recomandat, în data de 5 iunie, demararea unei proceduri de deficit excesiv pentru Italia, după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu respectă regulile bugetare ale Uniunii Europene din cauza majorării datoriei sale publice. Statele membre UE au la dispoziţie 15 zile pentru a se pronunţa asupra analizei Executivului comunitar.

Declaraţia lui Moscovici a fost făcută la finalul reuniunii Eurogrupului, unde unul din subiecte l-a reprezentat deteriorarea finanţelor publice ale Italiei.

Comisia Europeană, care supervizează planurile bugetare pentru cele 28 de state membre, a anunţat că datoria publică a Italiei a depăşit 132% din Produsul Intern Brut în 2018, cu mult peste limita de 60% din PIB prevăzută în normele UE. În acest an, datoria publică a Italiei este prognozată să ajungă la 135% din PIB.

După ce va primi undă verde din partea statelor UE, Comisia va decide dacă va recomanda în mod oficial demararea procedurii disciplinare, care ar putea duce la sancţiuni financiare împotriva Romei, împreună cu recomandări pentru autorităţile de la Roma pentru a-şi corecta traiectoria bugetară.

Decizia finală cu privire la demararea unei proceduri va fi luată de miniştrii de Finanţe din UE cel mai probabil la reuniunea lor din 8-9 iulie.

Marţi, oficiali europeni au declarat pentru Reuters că reprezentanţii statelor membre UE au căzut de acord că avansul datoriei publice a Italiei justifică demararea unei proceduri disciplinare.

O astfel de procedură ar afecta încrederea investitorilor şi ar majora costurile de împrumut ale Italiei, avertizează analiştii.

Şi ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a cerut Guvernului de la Roma o strategie clară pentru reducerea datoriei publice a ţării, de 2.300 miliarde de euro (2.600 miliarde de dolari), în scopul restabilirii încrederii.

“Când vine vorba de încredere, trebuie să ne ţinem de obiectivul stabilităţii financiare şi prin urmare să planifică măsurile necesare pentru reducerea datoriei publice la care s-a angajat Executivul, în pofida încetinirii economiei. Trebuie să venim cu date clare către cetăţeni, pieţe, Comisia Europeană şi partenerii europeni”, a declarat Tria.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă