21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalVIDEO Japonia: Taifunul Soulik a adus ploi torenţiale şi vânturi puternice

VIDEO Japonia: Taifunul Soulik a adus ploi torenţiale şi vânturi puternice

Taifunul, al 19-lea din acest sezon, a produs întreruperea alimentării cu curent electric în 21.400 de case din insulele din sud şi în partea sudică a insulei Kyushu atunci când a lovit regiunea peste noapte, a relatat postul public NHK.

La amiază (03.00 GMT), taifunul se afla deasupra Mării Chinei de Est, îndreptându-se spre Peninsula Coreeană. Furtuna s-a deplasat către vest-nord-vest cu 20 kilometri pe oră, însoţită de rafale de vânt de 216 de kilometri pe oră, potrivit Agenţiei meteorologice nipone.

Un alt taifun – Cimaron – al 20-lea din acest sezon, se afla la sud de insulele Ogasawara şi este aşteptat să lovească vestul Japoniei seara, potrivit aceleiaşi surse.

Autorităţile au cerut rezidenţilor din regiune să ia măsuri de precauţie pentru a se feri din calea acestui puternic taifun.

Japonia îşi revine după cel mai mare dezastru provocat de condiţiile meteorologice din ultimele trei decenii, în contextul în care, la începutul lunii iulie, ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii în vestul ţării, soldate cu moartea a peste 220 de persoane şi distrugerea a numeroase case şi drumuri. Imediat după aceea, valul de căldură care a lovit Japonia a făcut peste 130 de victime, în unele zone temperaturile depăşind 40 grade Celsius.

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă