Foto Arhiva

Foto Arhiva

Jens Stoltenberg: Extinderea misiunii de instruire a NATO în Irak

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat marţi că Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să răspundă la un apel al SUA pentru extinderea misiunii sale de instruire în Irak, în prezent restrânsă, pentru a sprijini reconstrucţia ţării, a relatat Reuters.

Rl online 0 comentarii

"Trebuie să obţinem pacea", a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

El a mai afirmat că se aşteaptă ca miniştrii apărării din cadrul NATO să înceapă să pregătească extinderea misiunii la reuniunea pe care o vor avea joi la Bruxelles, decizia finală fiind aşteptată pentru luna iulie.

Secretarul american al apărării, Jim Mattis, a trimis luna trecută o scrisoare către NATO prin care cerea o misiune oficială a Alianţei de instruire şi consiliere, conform Reuters, ca parte a campaniei preşedintelui Donald Trump de a determina NATO să depună mai multe eforturi în combaterea militanţilor.

Sprijinul lui Stoltenberg este un semn că Alianţa ar putea renunţa la rezistenţa pe care şi-a exprimat-o anul trecut. Însă această chestiune continuă să creeze diviziuni, aliaţii europeni din NATO temându-se de o nouă misiune externă fără un termen clar de finalizare, după o prezenţă de peste zece ani în Afganistan.

"NATO contribuie la coaliţia globală împotriva ISIS, cu avioane de supraveghere AWACS şi prin instruirea forţelor irakiene. Coaliţia a făcut mari progrese, în principal datorită rezistenţei şi profesionalismului forţelor irakiene", a spus Stoltenberg, conform transcrierii discursului său de pe site-ul NATO.

"Astăzi, aproape întreg teritoriul controlat până acum de ISIS în Irak şi Siria a fost eliberat. Peste 7,5 milioane de persoane au fost eliberate. În contextul în care coaliţia îşi mută atenţia de pe operaţiunile de luptă pe construirea de capacităţi, sprijinul NATO pentru instruire va deveni şi mai important", a adăugat el.

"Este foarte important să stabilizăm ţara după ce operaţiunile de luptă s-au încheiat", a mai spus Stoltenberg, conform Reuters.

Posibila implicare a NATO vine în contextul în care Irakul are nevoie de peste 88 de miliarde de dolari pentru reconstruirea ţării, după cum au afirmat oficiali la o conferinţă a donatorilor care a avut loc în această săptămână în Kuweit.

Secretarul general al NATO, care se va întâlni în această săptămână cu premierul irakian Haider al-Abadi la Conferinţa de Securitate de la Munchen, a refuzat să ofere detalii despre numărul militarilor care ar putea fi trimişi în Irak.

Irakul a anunţat în decembrie victoria împotriva grupării Statul Islamic, eliberând toate teritoriile capturate de jihadişti în 2014 şi 2015.

Comentarii

loading...
Loading...
loading...