11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalJohnson cere oponenţilor săi să dea jos guvernul sau să îi permită...

Johnson cere oponenţilor săi să dea jos guvernul sau să îi permită să finalizeze Brexitul

Strigând ”haideţi, haideţi” într-o Camera a Comunelor zgomotoasă, Johnson a cerut oponenţilor săi să vină cu un vot de neîncredere împotriva guvernului şi să declanşeze alegeri pentru a debloca Brexitul.

”Au timp până la reluarea sesiunii Camerei să vină astăzi cu o moţiune de neîncredere în guvern”, a spus premierul.

Jeremy Corbyn, liderului Partidului Laburist din opoziţie, şi Ian Blackford lider, la Westminster, al Partidului Naţional Scoţial, au spus că vor accepta organizarea de alegeri numai după ce Johnson va exclude ieşirea din UE fără acord.

Johnson a venit în Parlament pentru prima oară de când Curtea Supremă a decis că a acţionat ilegal atunci când a recomendat reginei Elizabeth să suspende Parlamentul, subminând fundamentele democraţiei.

În timp ce parlamentarii din Cameră strigau ”demisia, demisia”, Johnson a spus că oponenţii săi se folosesc de orice truc pentru a bloca Brexitul şi că refuză acum organizarea de alegeri de teamă că nu vor câştiga puterea.

Marea Britanie ar trebui să iasă din UE la termenul de 31 octombrie, dar după trei ani de criză politică nu este clar când sau în ce termeni  va părăsi blocul comunitar din care face parte ddin 1973.

Parlamentul continuă să fie blocat în privinţa Brexit. Johnson este hotărât să scoată ţara din UE cu sau fără un acord, în timp ce majoritatea parlamentarilor sunt hotărâţi să blocheze scenariul fără acord, de care se tem că ar putea provoca probleme economice mari.

Apelurile lui Johnson pentru alegeri au fost respinse deja de două ori.

După ce a pierdut majoritatea şi o serie de voturi legate de Brexit în Camera Reprezentanţilor, Johnson a suspendat legislativul timp de cinci săptămâni, dar Curtea Supremă a decis că suspendarea este ilegală.

 

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă