8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalJuan Guaido, ameninţat de ridicare a imunităţii

Juan Guaido, ameninţat de ridicare a imunităţii

Într-o hotărâre publicată luni, cea mai înaltă jurisdicţie venezueleană i-a cerut preşedintelui Adunării Naţionale Constituante să-i ridice imunitatea parlamentară” lui Guaido, recunoscut preşedinte interimar de aproximativ 50 de ţări.

Curtea Supremă şi Adunarea Constituantă sunt considerate loiale puterii, iar toţi membrii lor au fost desemnaţi de către chavism – adepţii defunctului preşedinte Hugo Chavez (1999-2013).

Lui Juan Guaido, care este preşedintele Parlamentului venezuelean aflat sub controlul opoziţiei, i se reproşează că nu a respectat o interdicţie de a părăsi teritoriul ţării.

Opozantul de centru-dreapta, în vârstă de 35 de ani, a încălcat această decizie, adoptată la 29 ianuarie de către Curtea Supremă, şi a părăsit clandestin ţara pentru a efectua un turneu în Columbia vecină, în Brazilia, Paraguay, Argentina şi Ecuador, de la sfârşitul lui februarie la începutul lui martie.

Această răsturnare de situaţie are loc în contextul în care Nicolas Maduro şi principalul său opozant îşi dispută puterea, de la începutul anului, într-o Venezuelă aflată sub tensiune din cauza unor pene de curent repetate şi lipsei apei.

MINISTRU DESTITUIT

Un semn al acestei febrilităţi este faptul că preşedintele l-a schimbat luni seara din post pe ministrul Energiei.

”Am decis să numesc un muncitor din industria electrică cu 25 de ani de experienţă, un inginer care a avut numeroase responsabilităţi (…) Igor Gavidia Leon”, a declarat el pentru presa oficială de stat, destituindu-l astfel pe generalul în retragere Luis Motta Dominguez, aflat în post din august 2015.

Decizia Curţii Supreme ar putea, teoretic, să conducă la înfăţişarea în justiţia ordinară a lui Juan Guaido, însă este dificil de anticipat consecinţele concrete în această ţară în care nimeni nu recunoaşte legitimitatea nimănui.

În ultimele săptămâni, mai multe sancţiuni i-au fost impuse de către puterea venezueleană liderul opoziţiei parlamentare.

Controlorul general al Republicii Elvis Amoroso, însărcinat să vegheze la transparenţa administraţiei în Venezuela, l-a declarat joi ineligibil pe o perioadă de 15 ani.

Potrivit lui Amoroso, consideat un apropiat al puterii, opozantul nu a justificat, în declaraţii de avere, anumite cheltuieli realizate în Venezuela şi în străinătate, cu fonduri provenind de la alte ţări.

Sancţiunea de joi a fost denunţată drept ilegală de către Juan Guaido şi drept ”ridicolă” de către Statele Unite. Washingtonul a avertizat deja Caracasul, în mai multe rânduri, să nu treacă la represalii împotriva celui pe care-l consideră şeful legitim al statului venezuelean.

Vizat de o anchetă preliminară, cu privire la ”acţiuni care au adus atingere păcii Republicii”, şefului Parlamentului i s-a impus, la 29 ianuarie, o ”interdicţie de a ieşi din ţară fără autorizare până la sfârşitul anchetei” şi o ”blocare a conturilor (sale) bancare”, a anunţat preşedintele Curţii Supreme Maikel Moreno.

AJUTOR UMANITAR ”URGENT”

În contextul în care mulţi venezueleni au ieşit în stradă, înfruntând reprimarea poliţiei şi unor grupări înarmate apropiate puterii, pentru a-şi exprima exasperarea bătând în caserole, autorităţile au decretat duminică o raţionalizare a electricităţii pe o perioadă de 30 de zile, suspendarea cursurilor în şcoli şi reducerea zilei de muncă.

Întreruperile sunt cauzate de ”atacuri teroriste” în cadrul unui ”război electric declanşat pentru a înnebuni ţara”, a acuzat din nou preşedintele maduro. Sabotaje, în opinia sa, afectează centrala hidroelectrică Guri, care furnizează Venezuelei 80% din electricitate.

Opoziţia şi experţi din sectorul energetic apreciază că aceste întreruperi de curent repetate sunt cauzate de lipsa de investiţii în instrastructură.

În afară de pene de curent, Venezuela este afectată de penurii grave de tot felul, pe care Nicolas Maduro le atribuie sancţiunilor financiare impuse de Washington.

Potrivit ONU, aproape un sfert din cei 30 de milioane de venezueleni au nevoie de un ajutor umanitar ”urgent”.

Juan Guaido, preşedintele Parlamentului, unica instituţie aflată în mâna opoziţiei, s-a declarat, la 23 ianuarie, spre surpriza generală, preşedinte interimar al Venzuelei.

Peste 50 de ţărim inclusiv Statele Unite, l-au recunoscut preşedinte interimar, apreciind ilegitim al doilea mandat al lui Nicolas Maduro, în urma unor alegeri frauduloase.

Maduro, care denunţă o tentativă de lovitură de stat orchestrată de opoziţie cu susţinerea Washingtonului, este susţinut la rândul său de către Rusia şi China.

Cele mai citite

Gata cu gătitul. Liviu Dragnea trece la treburi serioase și își deschide o afacere în domeniul comerţului cu ridicata de material lemnos

Conform informațiilor obținute de Economica.net din Monitorul Oficial, fostul politician Liviu Nicolae Dragnea a înființat recent firma LND Trading. Această companie este controlată de...

S-a întors iarna în România! Cod galben de ninsori însemnate cantitativ în zona montană din 14 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, valabilă până mâine...

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă