Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost inculpat în secret în SUA

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost inculpat în secret în SUA

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks a fost inculpat în secret în Statele Unite, au dezvăluit accidental procurorii americani într-un document referitor la un alt caz, procesul împotriva lui Assange putând influenţa ancheta privind imixtiunile electorale ruse.

Rl online 0 comentarii

WikiLeaks a comunicat pe reţelele de socializare că Departamentul Justiţiei din SUA "a dezvăluit accidental existenţa unor acuzaţii secrete (împotriva lui Assange), în urma unei aparente erori de editare" a unui document, informează The Independent.

Documentul în care sunt dezvăluite acuzaţiile la adresa fondatorului WikiLeaks se referă la un caz ce nu are legătură cu Assange, marcajele prezente în document indicând că a fost depus iniţial la Curtea Districtuală din Alexandria, Virginia, în luna august.

Joshua Stueve, un purtător de cuvânt al Procuraturii care a întocmit documentul, a declarat pentru agenţia Reuters că: "Întocmirea documentului depus în instanţă a fost eronată".

Potrivit documentului, secretizarea inculpării a fost decisă din cauza "iscusinţei acuzatului şi a publicităţii din jurul acestui caz" şi pentru ca Assange "să nu mai poată scăpa sau evita arestarea şi extrădarea în acest caz".

Organizaţia WikiLeaks este vizată de ancheta privind imixtiunile ruse în campania prezidenţială americană din 2016, în legătură cu publicarea de zeci de mii de emailuri sustrase de pe serverele Partidului Democrat şi de la oficiali din cadrul echipei de campanie a lui Hillary Clinton. Serviciile de informaţii americane au concluzionat că emailurile au fost sustrase de hackeri cu legături cu autorităţile ruse şi dezvăluirile au avut aparent rolul de a facilita victoria lui Donald Trump. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează ancheta în acest caz.

Comentarii

loading...