9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalKim Jong-Un susţine că pacea din Peninsula Coreeană depinde de atitudinea SUA

Kim Jong-Un susţine că pacea din Peninsula Coreeană depinde de atitudinea SUA

Această remarcă este percepută ca o modalitate prin care liderul de la Phenian intenţionează să menţină presiunea asupra Washingtonului, pentru ca acesta să se flexibilizeze şi să accepte solicitările nord-coreene de reduce a sancţiunilor, în comparaţie cu poziţia SUA din timpul summitului de la Hanoi din februarie care a eşuat, aşa cum a declarat Kim la începutul acestei luni, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Liderul nord-coreean a spus atunci că va aştepta “până la sfârşitul acestui an” pentru ca SUA să devină mai flexibilă.

“Situaţia din Peninsula Coreeană şi din regiune a ajuns acum într-un impas, într-un punct critic în care ar putea reveni la starea iniţială, pentru că SUA au adoptat cu rea-credinţă o atitudine unilaterală la recentele negocieri din cadrul celui de-al doilea summit SUA- RPD Coreeană” de la Hanoi, a declarat Kim Jong-Un potrivit KCNA.

“RPDC se va proteja pentru pentru orice situaţie”, a adăugat Kim.

Preşedintele Putin a acceptat invitaţia liderului nord-coreean de a efectua o vizită la Phenian la o dată convenabilă.

Reuters menţionează că primele discuţii tete-a-tete dintre Putin şi Kim, desfăşurate pe o insulă din largul oraşului Vladivostok, nu par să se fi încheiat cu un progres major.

Rusia şi Coreea de Nord au convenit să promoveze mai îndeaproape înţelegerea şi legăturile reciproce şi să stimuleze o colaborare strategică în favoarea păcii şi a securităţii regionale. Cei doi lideri au agreat să adopte măsuri pentru aprofundarea cooperării economice, comerciale, ştiinţifice şi tehnologice, conform KCNA

Preşedintele Putin a declarat ulterior întrevederii că este posibilă o înţelegere privind programul nuclear al Phenianului şi că modalitatea de a o realiza este continuarea discuţiilor pas cu pas, pentru a construi încrederea. Dar ar putea fi nevoie ca orice garanţii din partea SUA să trebuiască susţinute şi de alte naţiuni implicate în negocierile anterioare în formatul celor şase (RPDC, Coreea de Sud, China, Japonia, SUA, Rusia) a spus Putin, o remarcă prin care liderul de la Kremlin a urmărit valorificarea acestei întrevederi pentru a consolida influenţa diplomatică a Rusiei ca jucător global.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...
Ultima oră
Pe aceeași temă