16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăInternaționalKremlinul oferă o săptămână de concediu tuturor rușilor

Kremlinul oferă o săptămână de concediu tuturor rușilor

Votul prevăzut pentru 22 aprilie asupra reformei constituţionale, ce ar viza în special să-i permită lui Putin să candideze din nou la preşedinţie în 2024, “trebuie amânat pentru o dată ulterioară”, a spus liderul de la Kremlin într-un discurs televizat, asigurându-i pe ruşi că în faţa pandemiei “cel mai sigur este să stai acasă”. 

Pentru a “încetini propagarea bolii”, ruşii nu vor lucra săptămâna viitoare, până pe 5 aprilie, dar îşi vor primi salariile, a adăugat Putin, potrivit AFP, a scris Agerpres.

Preşedintele rus nu a cerut pe de altă parte impunerea de interdicţii de circulaţie, ca în alte părţi pe glob, şi a precizat că magazinele şi principalele administraţii vor rămâne deschise, avertizând totuşi că propagarea virusului “poate afecta pe toată lumea şi ceea ce se întâmplă în alte ţări poate deveni viitorul apropiat” şi în Rusia.

El a anunţat totodată o serie de măsuri de sprijin economic pentru persoane fizice şi companii, subliniind că “economia rusă este sub o puternică presiune din cauza consecinţelor epidemiei”.

Între altele, preşedintele rus a ordonat extinderea automată a tuturor alocaţiilor şi indemnizaţiilor sociale timp de şase luni, pauze de la rambursarea creditelor pentru cetăţeni şi majorarea alocaţiei de şomaj.

În ce priveşte companiile, el a anunţat o amânare a plăţii impozitelor şi ratelor la credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii timp de şase luni.

Niciun oraş din Rusia, nici chiar Moscova, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de contaminare cu noul virus, nu a instituit deocamdată o carantină generală, ca în alte ţări, cum sunt India sau Franţa, notează AFP.

Economia ţării a fost în schimb deja afectată serios de criza mondială provocată de pandemie, pe fondul prăbuşirii preţului la ţiţei şi al devalorizării rublei.

Numărul de cazuri de contaminare înregistrate oficial în Rusia este în creştere, deşi rămâne scăzut faţă de Europa occidentală, miercuri fiind raportat un total de 658 de cazuri, de la 495 marţi.

Cele mai citite

Nicolae Stanciu, gol și pasă de gol în derby-ul românilor din Arabia Saudită

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a fost esenţial pentru formaţia Damac FC, în meciul câştigat cu scorul de 2-1 în...

Partidul AUR susține că este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția

Politicianul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, susține că partidul său este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția, Neue Zürcher Zeitung (NZZ). "Un...

“N-a fost vorba în niciun moment de suicid.” Adrian Mititelu junior, internat la spital

Adrian Mititelu Jr. a avut parte de o perioadă dificilă după meciul dintre FC U Craiova și Dinamo. Implicat intens în activitatea echipei, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă