29.3 C
București
joi, 16 septembrie 2021

La un pas de tragedie. Un avion plin cu pasageri a derapat de pe pistă

Avionul, de tip Embraer 145, decolase din oraşul german Frankfurt, iar în momentul aterizării pe aeroportul din Bristol a derapat şi a ieşit de pe pistă.

La bordul avionului erau 25 de pasageri şi membri ai echipajului. „Niciuna dintre persoanele aflate la bord nu a fost rănită”, a transmis un purtător de cuvânt al aeroportului, citat de BBC News online.

„Toţi cei 22 de pasageri şi trei membri ai echipajului ai avonului Embraer 145 au fost evacuaţi; nicio persoană nu a semnalat că este rănită. Serviciile de urgenţă se aflau la faţa locului”, a comunicat compania aeriană BMI. Autorităţile aeronautice britanice anchetează circumstanţele producerii accidentului.

Zeci de curse aeriene au avut întârzieri în urma incidentului aerian. Pasagerilor din aeroport li s-a transmis că toate cursele vor avea întârzieri din cauza unui „incident”, conform Mediafax.

Ultima oră
Pe aceeași temă