13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalLaburiștii propun un nou referendum despre Brexit, ca alternativă la un acord...

Laburiștii propun un nou referendum despre Brexit, ca alternativă la un acord Marea Britanie – UE

Partidul Laburist este deschis prelungirii Articolului 50, dacă acest lucru ar însemna că Marea Britanie nu va părăsi Uniunea Europeană fără un acord, informează, duminică, BBC, citat de Mediafax.

Premierul Theresa May va merge luni în Parlament, pentru a comunica modul în care va aborda în continuare Brexitul, după ce acordul încheiat de guvernul ei cu reprezentanţii Uniunii Europene a fost respins de Parlamentul de la Londra.

Parlamentul britanic a respins, marţi, acordul pentru Brexit negociat de prim-ministrul Theresa May, crescând astfel riscul ca Marea Britanie să părăsească Blocul comunitar fără un acord. Parlamentul de la Londra ar urma să dezbată și să voteze, la data de 29 ianuarie, a doua variantă a acordului cu UE.

Fostul premier britanic John Major consideră că parlamentarii ar trebui să voteze toate opţiunile pentru Brexit, pentru a-şi indica preferinţa în ceea ce priveşte viitorul ţării.

John Major a declarat sâmbătă că varianta ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord ar fi cea mai rea variantă şi că „milioane de oameni ar fi neîndreptăţiţi în acest scenariu”. De asemenea, efectuarea de mici schimbări în cadrul acordului actual nu va face nicio diferenţă, a transmis fostul premier Major.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă