Complet diferită de cea alcătuită de Uniunea Europeană, lista neagră a paradisurilor fiscale realizată de TJN la fiecare doi ani trece prin lupă 112 jurisdicţii. Pe lista neagră a UE anunţată în urmă cu câteva luni, după negocieri forţate, au mai rămas nouă ţări. Pe cea a asociaţiei Tax Justice Network locurile fruntaşe sunt ocupate de Elveţia, SUA şi Insulele Caiman.
TJN precizează că spre deosebire de altele, lista sa nu este fondată pe decizii politice şi cea alcătuită de UE nu este exceptată. Luxemburg se află pe locul 6, înaintea Germaniei, în timp ce Insula Guernesey este pe locul 10. Cotidianul Le Monde arată că din clasamentul TJN se observă că Statele Unite sunt din ce în ce mai „relaxate“ în privința normelor financiare. Clasate pe locul 6 în 2013, apoi pe 3 în 2015, de această dată SUA s-au poziţionat pe locul 2.
„Dacă situația continuă, este posibil să fie în frunte la următorul clasament“, estimează John Christensen, preşedintele asociaţiei TJN. Cauza este atitudinea din ce în ce mai agresivă a SUA pentru recuperarea banilor din străinătate, dar în același timp este tot mai neglijentă în interior.
Studiul TJN depăşeşte noțiunea clasică de paradisuri fiscale, concentrându-se asupra conceptului mai larg al „opacităţii financiare“ a statelor. Calculul cuprinde doi indicatori: transparenţa unei jurisdicţii (schimb automat de date sau nu, existenţa unui registru de beneficiari ai întreprinderilor sau nu etc) şi dimensiunea sectorului financiar.
Primul indicator arată că paradisurile fiscale cele mai opace sunt Vanuatu, Antugua-et-Barbuda şi Bahamas. Dar, din punct de vedere al importanţei lor în finanţa mondială, Elveţia şi SUA trec în frunte.
Bani albi, bani negri
TJN recunoaşte că autorităţile elveţiene au făcut eforturi pentru a stopa infracțiunile fiscale, dar acestea sunt procese parţiale sau lente. Ţara a ales să se alăture acordului OECD de schimb automat al datelor, măsură-cheie a luptei contra evaziunii fiscale, aplicată de la începutul anului. Elveţia a ales o abordare cu două viteze, arată TJN – o cooperare exemplară cu ţările occidentale, dar o ezitare privind schimbul automat de informaţii cu ţările emergente. O abordare „zebră“: bani curaţi, albi, pentru ţările bogate şi puternice, şi bani murdari, negri, pentru ţările vulnerabile şi în curs de dezvoltare.
Dacă Elveţia este exemplul unui progres insuficient, SUA reprezintă, în schimb, o situaţie care se agravează. TJN califică strategia americană astfel: „apărarea contra paradisurilor fiscale străine, fiind un paradis fiscal pentru străini“. În centrul acestei abordări unilaterale se află refuzul SUA de a se alătura schimbului automat de date al OECD. Washingtonul estimează că nu are nevoie pentru că are propria legislaţie, în vigoare din 2014, fondată pe acelaşi principiu. Este vorba de Foreign Account Tax Compliance Act, o lege profund dezechilibrată, ce forţează ţările străine să trimită toate informaţiile pe care le au despre clienții americani, dar nu obligă decât la informaţii minime despre cetăţenii străini care au conturi în SUA.
Partea Statelor Unite în fluxurile financiare internaţionale a trecut de la 19,6% în 2016 la 22,3% astăzi. La care se adaugă atitudinea statelor Delaware, Wyoming şi Nevada, care permit extrem de facil înregistrarea întreprinderilor sub nume fals şi a trusturilor complet anonime. Potrivit lui Christensen, „acolo este Vestul Sălbatic“.
Clasamentul este blând cu Germania, care încearcă, la Bruxelles, să evite înființarea unui registru al beneficiarilor paradisurilor fiscale şi care ezită să semneze acorduri de schimb automat de informații cu ţările emergente.
