21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalMacron după întâlnirea cu Merkel: „Suntem uniți pentru un plan de recuperare...

Macron după întâlnirea cu Merkel: „Suntem uniți pentru un plan de recuperare fără precedent”

Franța și Germania s-au întâlnit în speranța deblocării discuțiilor privind alocarea fondurilor pentru redresarea economică post-pandemie dar și pentru repartizarea banilor europene în viitorul cadru financiar.

Președintele Emmanuel Macron a reafirmat public unitatea franco-germană înaintea celei de-a treia zi de negocieri între liderii europeni, tratative care se dovedesc a fi mai complicate decât se anticipa.

„Suntem uniți alături de cancelarul Merkel pentru un plan de recuperare fără precedent, în ceea ce privește criza prin care trecem, până la provocările pentru locuri de muncă, pentru climă, pentru suveranitatea noastră și pentru valorile Europei.”, a anunțat președintele Franței.

Liderul unuia dintre statele puternice din Uniunea Europeană apreciază că în pofida “dezacordurilor și a sensibilităților diferite” privind volumul fondului de recuperare și alte probleme, “trebuie să găsim compromisurile corecte în următoarele ore.”

Liderii Uniunii Europene speră ca la finalul zilei de astăzi să se ajungă la un acord agreat de statele membre după ce negocierile purtate vineri și sâmbătă au fost fără rezultat și a fost nevoie de încă o zi de SUMMIT.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă