12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalMacron îndeamnă să se facă ”bloc” împotriva ”islamismului”

Macron îndeamnă să se facă ”bloc” împotriva ”islamismului”

Macron s-a exprimat marţi, după ora locală 11.00 (12.00, ora României), într-o ceremonie organizată în curtea prefecturii, unde Mickaël Harpon, angajat ca informatician din 2003, a fost împuşcat mortal joi de către un tânăr ofiţer, care a pus capăt peripului sângeros al acestuia de şapte minute.

Preşedintele francez a promis că se va da o ”luptă neîncetată” ”în faţa terorismului islamist” şi i-a îndemnat pe francezi ”să facă bloc”.

”Colegii voştri au căzut sub loviturile unui islam corupt şi purtător al morţii, pe care ne revine să-l eradicăm”, a lansat şeful statului, îndemnând ”naţiunea întreagă” ”să se mobilizeze” în faţa ”hidrei islamiste”.

”Se va face lumină, întrebările vor primi răspuns, responsabilităţile vor fi stabilite, se va face dreptate”, a declarat el.

Pe frontul anchetei, serviciile antiteroiste au pus mâna, potrivit Le Parisien, pe un USB cu înregistrări video de propagandă ale grupării Statul Islamic (SI) şi date ale unor colegi. Acest USB a fost găsit în biroul său, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Ei caută eventuali complici în mediile radicale şi să clarifice natura informaţiilor la care atacatorul a avut acces în prefectură.

În curtea Prefecturii Poliţiei, apăsa tăcerea în rândul sutelor de persoane adunate pe ploaie, în faţa celor patru sicrie acoperite cu steagul francez, instalate în faţa unui monument dedicat morţilor.

Înainte de a-şi susţine discursul, Macron, însoţit de premierul Edouard Philippe şi miniştrii Justiţiei Nicole Belloubet şi Armatelor Florence Parly, s-a dus mai întâi să stea de vorbă cu familiile victimelor.

Anterior, ministrul său de Interne le-a remis Legiunea de Onoare, cu titlu postum, celor patru persoane ucise – Damien Ernest, un maior însărcinat cu o unitate locală de poliţie, cu 28 de ani de vechime, Anthony Lancelot, un gardian de pace cu 11 ani de vechime, Brice Le Mescam, adjunct administrativ principal cu şase ani vechime şi Aurélia Trifiro, gardiană de pace cu 17 ai vechime.

Acest omagiu solemn i-a oferit doar un scurt răgaz lui Christophe Castaner, foarte criticat după acest atac sângeros în inima unei administraţii menite să fie unul dintre vârfurile de lance ale securităţii statului.

Opoziţia, atât de dreapta, cât şi de stânga, îi cere demisia lui Castaner, însă acesta refuză să demisioneze, în pofida faptului că a recunoscut ”disfuncţionalitatea statului”.

Castaner a fost audiat cu uşile închise marţi de către Delegaţia Parlamentară pentru Informaţii, cu privire la eventuale ”disfuncţionalităţi” care au permis atacul.

El urma să fie audiat marţi după-amiaza în Comisia Legilor din Adunarea Naţională, de această dată în faţa presei, iar joi în Comisia Legilor din Senat.

Preşedintele Adunării Naţionale Richard Ferrand a anunţat marţi că urmează să accepte cererea Les Républicains (LR, dreapta, opoziţie) cu privire la înfiinţarea unei Comisii de anchetă cu privire la atac şi că aceasta îşi începe activitatea ”de săptămâna viitoare”.

”SEMNALE DE ALERTĂ”

După atac, numeroase voci acuză autorităţile şi încearcă să înţeleagă cum a putut Mickaël Harpon să rămână sub radare. Potrivit ministerului, el a dat semne ale uneii eventuale radicalizări chiar înăuntru Direcţiei Informaţiilor Prefecturii (DRPP) în care lucra.

Potrivit unui raport intern al DRPP, Mickaël Harpon – care era abilitat în secretul Apărării – le-ar fi spus unor colegi că ”s-a făcut bine” referindu-se la atentatul din ianuarie 2015 la Charlie Hebdo, dar aceştia din urmă nu au transmis semnalarea scrisă ierarhiei.

”Semnalele de alertă ar fi trebuit să fie suficiente pentru a declanşa o anchetă în profunzime”, a acuzat Castaner.

Atacatorul s-a convertit la islam de aproximativ zece ani şi frecventa membri ai mişcării ”islamiste salafiste”, potrivit anchetatorilor, care se întreabă de asemenea cu privire la eventuale probleme psihologice, având în vedere ”comportamentul său neobişnuit şi agitat” cu o zi înaintea atacului.

Două anchete administrative, încredinţate Inspecţiei Generale a Informaţiilor, au fost deschise de către premierul Edouard Philippe.

Fără să aştepte finalizarea acestor anchete, Christopher Castaner a încercat să stingă polemica cerând ca orice alertă legată de radicalizare să facă de-acum ”obiectul unei semnalări automate”, fără să facă alte precuzări.

Soţia lui Mickaël Harpon, plasată în arest la domiciliul ciplului de la Gonesse (val-d’Oise), a fost eliberată duminică seara, după trei zile.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă