14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalMacron și Xi Jinping vor să conducă lumea „post-americană“

Macron și Xi Jinping vor să conducă lumea „post-americană“

Emmanuel Macron, decis să facă din Franța un jucător puternic, are alte planuri cu China, decât să o critice „neconstructiv”. Potrivit analiştilor, vizita în China a preşedintelui francez ar fi ocazia creării condiţiilor unui nou „ecosistem politic” propunând soluţii inovatoare la probleme globale. 

Macron s-a dus în China cu planul unei reformări a Uniunii Europene, reformare ce deschide calea spre relații cu țări ce nu corespund normelor democratice internaționale, dar „asta este realitatea”! Xi Jinping, la rândul lui, elaborează o „pax sinica” a „noilor rute ale mătăsii” prin intermediul liberului schimb. Diplomaţia chineză încearcă să facă din UE principala axă a iniţiativei sale, considerând Franţa partenerul său strategic privilegiat.

 Franța, partener-cheie pentru China

 Dar piaţa nu primează asupra tuturor fricţiunilor politice. Pe agenda lui  Emmanuel Macron în China se află atât parteneriate comerciale, relaţii diplomatice, dar și respectarea drepturilor omului, ca și în cazul Turciei. Misiunea dificilă a lui Macron este de întărire a relaţiei cu China, a doua putere mondială devenită de neocolit, fără să renunțe la valorile democrației. 

Potrivit analiștilor francezi, ecuaţia complicată ce trebuie rezolvată de Macron cu ocazia acestei prime vizite în China după alegerea sa la Élysée este de a trage profit din renaşterea istorică a gigantului chinez jucând cartea deschiderii europene, faţă de protecţionismul lui Donald Trump. Beijingul a dorit ca Macron să vină încă din toamnă, după Congresul din octombrie al Partidului Comunist care i-a dat lui Xi Jinping o putere absolută.

China a visat întotdeauna o Europă puternică şi aliată pentru contracararea puterii SUA, adevăratul său rival. Élysée a preferat să temporizeze pentru a nu da impresia că ar trece cu vederea derivele autoritare evidente în Congresul PC pentru gloria preşedintelui Xi, liderul chinez cel mai puternic după Mao. Regimul de la Beijing a văzut întotdeauna în Franţa un partener-cheie pe continentul european, deşi Germania cântăreşte mai greu prin beneficiul comercial. Pentru a recupera întârzierea, Macron va merge pe Noul Drum al Mătăsii, proiectul esenţial al lui Xi, care vizează înlocuirea Imperiului de Mijloc în inima Eurasiei.

El o să joace cartea anti-Trump, arată surse de la Élysée, pentru a sublinia rolul Chinei în lupta contra încălzirii climatice şi a pleda pentru diplomaţie asupra dosarelor „fierbinţi”  cum este Coreea de Nord sau Orientul Mijlociu. Preşedintele francez speră să obţină contracte importante, să vândă o sută de avioane Airbus şi să obțină contract pentru construirea unui reactor nuclear și a unei uzine de retratare a deşeurilor nucleare, cifrate la mai multe miliarde dolari. El va pleda pentru reciprocitate comercială în timp ce întreprinderile europene se plâng de discriminări ce limitează accesul lor la piața chineză, unde companiile locale nu lasă loc de vreo concurență străină.

 Axele bilaterale forte, strategia lui Macron

 În inima Imperiului Roşu, cu un protocol chinez care controlează strict media, interzicând întrebările care deranjează, contextul discuțiilor nu este chiar facil. Demarcându-se de omologul american, liderul francez a evidenţiat virtuţile multilateralismului în discursul de luni, la Xian, unde însoţit de soţia sa, Brigitte, a vizitat  celebra armată de teracotă a primului împărat chinez.

Paris şi Beijing pot elabora în comun noi  tehnici politice şi financiare pentru modelarea unei „noi mondializări”. China este indispensabilă în peninsula coreeană şi a ştiut să gestioneze o neutralitate între Iran şi Arabia Saudită care i-a accentuat reputaţia în tot spaţiul musulman. Franţa a dat dovadă de reţinere în Coreea, a mediat în jurul tuturor protagoniştilor de pe malurile Golfului, susține respectarea acordului nuclear cu Iranul. Politica lui Macron se bazează pe axe bilaterale forte, care să întărească relațiile șubrezite de numeroase tensiuni și conflicte.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Silvestru Șoșoacă, dezvăluiri despre legăturile Dianei Șoșoacă cu Rusia lui Vladimir Putin

Într-un interviu acordat Antena 3, Silvestru Șoșoacă, soțul Dianei Șoșoacă, a vorbit despre divorț, dar și despre legăturile acesteia cu Rusia. Bărbatul a dezvăluit...

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...
Ultima oră
Pe aceeași temă