18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalMalaezia: Premier nonagenar, desemnat de opoziție în lupta pentru putere. Ce șanse...

Malaezia: Premier nonagenar, desemnat de opoziție în lupta pentru putere. Ce șanse are

Şef al guvernului timp de 22 de ani până în 2003, Mahathir a fost ales de către cele patru partide ale coaliţiei de opoziţie în timpul unei convenţii organizate duminică, în speranţa că îl va învinge pe actualul premier, Najib Razak, implicat într-un scandal de corupţie şi foarte criticat pentru încălcări ale drepturilor omului denunţate de ONG-uri, potrivit Agerpres.

Mahathir a fost de asemenea criticat în trecut pentru că a condus ţara din Asia de Sud-Est cu o mână de fier. Însă s-a întors împotriva lui Najib, căruia i-a fost mentor, şi s-a pronunţat ca liderul opoziţiei Anwar Ibrahim, fost duşman al lui Mahathir devenit aliat, să candideze dacă ar fi graţiat. Anwar a fost condamnat în 2015 la cinci ani de închisoare pentru sodomie, la sfârşitul unui proces denunţat de acesta ca fiind o conspiraţie pentru a-l scoate din viaţa politică.

‘Nu a fost uşor pentru partidele care mi-au fost duşmani să mă accepte, însă sunt conştienţi de importanţa căderii guvernului’ lui Najib Razak, a spus Mahathir.

Mahathir Mohamad îl acuză pe premierul Najib Razak că subminează şi compromite instituţiile care anchetează în dosarul 1MDB, un imens scandal politico-financiar în curs de investigaţie în Malaezia, dar şi în Statele Unite şi Singapore. Fondul suveran 1MDB a fost creat de Najib când a ajuns la putere în 2009 pentru modernizarea ţării şi a atins în prezent valoarea de 10 miliarde de euro. Scandalul a izbucnit în urmă cu doi ani şi l-a afectat pe Najib după dezvăluirile din Wall Street Journal potrivit cărora ar fi strâns în mod necorespunzător aproape un miliard de euro din finanţări legate de 1MDB.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă