21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie: Numărul cazurilor de diabet în rândul tinerilor, în creştere

Marea Britanie: Numărul cazurilor de diabet în rândul tinerilor, în creştere

Experţii au ajuns la concluzia că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani reprezintă 12,5% dintre cazurile de diabet de tip 2 diagnosticate în 2017 în Regatul Unit.

Acest procent este cu aproape o treime mai ridicat decât 9,5%, înregistrat în 2000, potrivit datelor medicale a 370.854 de pacienţi britanici, analizate de experţi de la Universitatea din Leicester şi Melbourne.

Potrivit concluziilor cercetării, aproape trei sferturi dintre aceştia sunt obezi, în comparaţie cu mai puţin de jumătate dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet de tip 2 în jurul vârstei de 70 de ani.

În plus, 58% dintre persoanele cu vârsta sub 40 de ani prezintă niveluri periculoase de hiperglicemie, în comparaţie cu 34% în rândul pacienţilor mai vârstnici.

Rata cazurilor de diabet a crescut în rândul celor cu vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani, pe perioada celor 17 ani incluşi în studiu, de la 14% la 17,5% pentru acest grup de vârstă.

Începând cu 1996, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet în Regatul Unit, a crescut de la 1,4 milioane la 3,5 milioane, potrivit organizaţiei nonprofit Diabetes UK.

Numărul acestora ar putea creşte la peste patru milioane dacă sunt luate în considerare şi persoanele care trăiesc cu diabet, dar nu au fost diagnosticate.

Autorii acestui studiu recent sugerează că un procent mai mare de tineri ar trebui să primească tratament cu statine pentru a ţine sub control riscul producerii unui infarct.

“Tinerii cu (diabet de tip 2) prezintă un risc cardiovascular mai mare”, susţin cercetătorii.

“În timp ce riscurile de morbiditate şi mortalitate au scăzut substanţial de-a lungul anilor în rândul persoanelor vârstnice cu diabet de tip 2, acestea rămân neschimbate în cazul tinerilor.”

“Diabetul instalat la vârste tinere are un fenotip mai agresiv în comparaţie cu diabetul instalat la vârste mai înaintate”, sunt de părere experţii.

“Este nevoie de strategii mai intense pentru îmbunătăţirea evoluţiei pe termen lung din punct de vedere cardiovascular şi al mortalităţii în rândul acestei populaţii”, au mai precizat cercetătorii.

“Cercetarea de faţă subliniază în mod special natura periculoasă a acestei boli în rândul celor diagnosticaţi la o vârstă tânără”, a precizat Faye Riley, din cadrul Diabetes UK.

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă