4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie vrea să crească numărul donatorilor de organe printr-o nouă legislaţie

Marea Britanie vrea să crească numărul donatorilor de organe printr-o nouă legislaţie

Legislaţia va fi dezbătută în Parlament în acest an, iar sistemul ar putea intra în vigoare în primăvara anului 2020, potrivit Departamentului pentru Sănătate.

”Considerăm că prin aceste schimbări putem salva cu până la 700 mai multe vieţi în fiecare an”, a afirmat Jackie Doyle-Price, subsecretar de stat pentru Sănătate Mentală şi Inegalităţi, într-un comunicat.

Vor exista excepţii de la acest nou sistem de consimţământ, pentru tinerii de sub 18 ani, persoanele care nu au capacitatea de a înţelege schimbările şi persoanele care nu au locuit în Anglia timp de cel puţin 12 luni înainte de deces.

În Ţara Galilor, este în vigoare un sistem al consimţământului subînţeles, iar Scoţia a publicat la rândul ei un plan pentru un sistem de optare explicită împotriva donării organelor.

Aproximativ 6.000 de persoane din Marea Britanie sunt pe lista de aşteptare pentru transplant şi peste 400 au murit anul trecut în aşteptarea unui transplant, potrivit serviciului de sănptate publică.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă