11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalMăsuri de securitate sporite la Tokyo înainte de abdicarea împăratului Akihito

Măsuri de securitate sporite la Tokyo înainte de abdicarea împăratului Akihito

Abdicarea, marţi, a împăratului Akihito, urcat pe Tronul Crizantemelor în urmă cu 30 de ani, va pune capăt erei imperiale Heisei («Pace peste tot»).

Poliţia a sporit măsurile de securitate în jurul palatului, scafandrii inspectând şanturile, iar câinii tufişurile. Accesul publicului la esplanada din faţa palatului va fi limitată în timpul ceremoniei de abdicare şi accedere la tron.

Mii de poliţişti vor fi mobilizaţi pentru asigurarea securităţii la ceremonie şi pentru apariţia în public a noului împărat, prevăzută pentru joi.

Akihito, care a fost operat pe cord şi a fost tratat de cancer de prostată în urmă cu câţiva ani, va abdica la 30 aprilie 2019. Pe tron va ajunge atunci prinţul Naruhito, în vârstă de 59 de ani.

Ultima dată, un împărat japonez a abdicat în 1817.

Născut la 23 decembrie 1933, Akihito este primul împărat care a fost întronat în baza Constituţiei din 1947, dictată de Statele Unite după înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial.

Constituţia din 1947 precizează că el este ”simbolul statului şi unităţii poporului, a cărui poziţie decurge din voinţa populară, deţinătoare a puterii suverane”.

Împăraţii joacă un rol foarte important în cultul japonez shinto, prin diverse rituri anuale şi rugăciuni pentru prosperitatea ţării.

Cel de-al 125-lea împărat al Japoniei a modernizat puţin câte puţin funcţia, transmiţând un mesaj de pace, respingând naţionalismul celui de-al Doilea Război Mondial şi ducându-se la locul atrocităţilor armatei japoneze, din China şi Filipine şi până în Insulele Saipan şi Palaos, însoţit de împărăteasă.

Casa imperială a Japoniei este cea mai veche monarhie continuă din lume.

 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă