21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalMerkel doreşte să discute despre problema migranţilor cu Atena, Roma şi Viena

Merkel doreşte să discute despre problema migranţilor cu Atena, Roma şi Viena

„Încă nu am ajuns la un acord, suntem în faza pregătirilor. Nu este clar când acest summit special ar putea avea loc”, a declarat un membru al guvernului italian pentru Bild. Ziarul german scrie că este posibil ca întâlnirea să aibă loc weekendul viitor.

Statele membre UE nu au reuşit să se pună de acord privind modul în care ar trebui gestionată situaţia imigranţilor care fug de conflicte, în special din Orientul Mijlociu. Situaţia s-a agravat săptămâna trecută atunci când noul guvern italian a refuzat accesul în port unei nave care avea la bord 629 de migranţi salvaţi din Marea Mediterană.

Merkel consideră că o politică privind imigraţia poate fi implementată doar la nivel european şi se află într-o dispută pe această temă cu aliaţii săi politici.

Aliaţii săi au ameninţat-o pe Merkel că vor merge mai departe cu planurile ca Germania să trimită înapoi imigranţii deja înregistraţi în alte ţări UE.

Merkel le-a cerut să îi acorde două săptămâni pentru a ajunge la acorduri bilaterale cu Italia şi Grecia.

viewscnt

Cele mai citite

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă