6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalMexicul anunţă că nu va deporta solicitanţii de azil

Mexicul anunţă că nu va deporta solicitanţii de azil

Vorbind în aceeaşi conferinţă de presă cu Ebrard, adjunctul ministrului de interne mexican Alejandro Encinas a spus că se aşteaptă ca fluxurile de migranţi către Mexic să crească în 2019. El a precizat că guvernul mexican are în vedere o serie de măsuri pentru gestionarea acestei probleme.

Ministrul securităţii interne din SUA, Kirstjen Nielsen, a anunţat joi că Statele Unite vor trimite înapoi imigranţii ilegali în Mexic pe perioada examinării dosarului lor de către autorităţi, pentru a-i împiedica să ‘dispară’ pe teritoriul american.

Imigranţii, intraţi în mod clandestin pe teritoriul american sau care nu dispun de documente în regulă, vor aştepta de acum hotărârile judecătoreşti în Mexic, indiferent dacă li se acordă sau nu dreptul de a rămâne în Statele Unite, a adăugat ea.

Preşedintele american Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale una dintre priorităţile preşedinţiei sale. El a promis ridicarea unui zid la graniţa cu Mexicul şi a ordonat desfăşurarea de trupe pentru a securiza frontiera. De asemenea, liderul de la Casa Albă a luat măsuri pentru a restrânge dreptul la azil, însă acestea au fost anulate de justiţie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă