6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalMike Pompeo, asigurări pentru România: „În calitate de prieteni, vom continua să...

Mike Pompeo, asigurări pentru România: „În calitate de prieteni, vom continua să ne ajutăm reciproc”

Documentul evidențiază elocvent soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral, precum și prietenia și legătura puternică bazată pe valori comune dintre cele două state.

Mesajul de felicitare adresat de înaltul oficial american, în răspuns la scrisoarea aniversară transmisă de către șeful diplomației române, pune accent pe cooperarea aprofundată existentă între România și SUA, menită să promoveze interesele comune. „Prietenia noastră este dinamică și puternică. Sunt convins că vom continua să aprofundăm cooperarea în domeniile securității, comerțului și investițiilor, energiei, cyber și a statului de drept”, se arată în scrisoarea secretarului de stat al SUA.  

De asemenea, secretarul de stat american subliniază că legătura trainică dintre România și SUA a atins în prezent nivelul cel mai înalt din istoria relațiilor bilaterale. Secretarul de stat Pompeo a transmis, totodată, ministrului român al afacerilor externe convingerea că relația bilaterală va continua să se dezvolte pe viitor și a mulțumit României pentru calitatea de aliat și prieten de încredere al SUA, menționând totodată că „în calitate de prieteni, vom continua să ne ajutăm reciproc în momente dificile”.

În scrisoarea sa către secretarul de stat american, ministrul Bogdan Aurescu a transmis că aniversarea a 140 de ani de relaţii diplomatice cu SUA reprezintă o bună ocazie pentru a reconfirma relaţia strategică durabilă dintre România și SUA, dar şi voința celor două state de a răspunde împreună provocărilor şi ameninţărilor cu care se confruntă. „Privind în urmă cu mândrie la succesele înregistrate în cei 140 de ani de relații bilaterale, România este determinată să onoreze relația bilaterală prin sporirea eforturilor menite să consolideze cooperarea în domeniul politic, militar și economic”, a evidențiat ministrul Bogdan Aurescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă