12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalMinistru grec: Consecințele incendiului, înrăutățite de construcțiile ilegale din zonă

Ministru grec: Consecințele incendiului, înrăutățite de construcțiile ilegale din zonă

Kammenos, ministrul grec al Apărării, spune că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate. “Aceasta este o crimă a trecutului. Coasta Atenei, toate aceste proprietăţi, majoritatea nu au aprobare de construire şi au ocupat coasta”, a afirmat Kammenos pentru BBC, citată de News.ro.

Acesta se confruntase cu localnicii nervoşi atunci când a vizitat zonele devastate de incendii. El a fost înconjurat de oameni, care l-au acuzat că i-a abandonat. “Ne-aţi lăsat singuri”, i-a transmis una dintre persoane. Un alt bărbat a declarat pentru BBC că a ajuns la sediul pompierilor pentru a cere ajutor şi a descoperit că ei nu ştiau de incendiu, iar un localnic a susținut că recomandările autorităților erau ridicole: persoanele din zona de risc au fost sfătuite să intre în mare, deși mulți dintre cei în vârstă nici n-au putut să ajungă pe plajă.

Naționalistul Kammenos a respins aceste acuzații, invocând construcțiile ilegale ca motiv pentru blocarea căilor de acces.

Cel puţin 81 de persoane au murit în incendiile de vegetaţie din regiunea Attica, situată în jurul capitalei Greciei, Atena, Incendiile au distrus satul Mati, situat la 30 de kilometri distanţă de Atena, o zonă populară pentru turişti, arzând zeci de case şi maşini.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă