12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalMinistru spaniol: Marea Britanie riscă să se destrame din cauza Brexit

Ministru spaniol: Marea Britanie riscă să se destrame din cauza Brexit

Într-un interviu acordat site-ului de ştiri Politico.eu, Josep Borrell afirmă că fostul premier David Cameron “s-a jucat” cu viitorul Marii Britanii când a convocat din raţiuni electorale referendumul pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană. Şeful diplomaţiei spaniole a reiterat insistenţa Spaniei ca negocierile privind statutul Gibraltarului, provincie britanică vecină cu Spania, să fie organizate de Bruxelles separat de cele cu Marea Britanie.

“Sunt foarte îngrijorat de unitatea Marii Britanii, mai mult decât de unitatea regatului Spania. Cred că Marea Britanie se va destrăma înaintea Spaniei”, a spus Josep Borrell, referindu-se la revendicările separatiste din regiunea spaniolă Catalonia, dar şi la cele din provinciile britanice Scoţia şi Irlanda de Nord. 

“Negocierile dintre Marea Britanie şi UE nu se aplică la Gibraltar”, a spus Borrell, pledând pentru discuţii separate. La rândul său, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a avertizat marţi că Madridul va vota împotriva acordului între UE şi Marea Britanie pe tema Brexit dacă textul referitor la statutul Gibraltarului nu va fi modificat.

 Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Cel puţin cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obţină adoptarea acordului negociat cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.

Referendumul care a decis Brexit a generat o profundă criză internă în Marea Britanie, în contextul în care Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor au semnalat că vor menţinerea în UE, avertizând chiar cu independenţa. Foştii premieri Tony Blair şi John Major au atras atenţia că eventuala ieşire din UE va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia. “Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară”, a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997. “Votul în favoarea ieşirii din UE pune în pericol viitorul Irlandei de Nord”, a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă