11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalMinistrul german de Externe, izbucnire împotriva urii rasiale

Ministrul german de Externe, izbucnire împotriva urii rasiale

”Aceasta este o boală care întunecă întreaga lume, o boală împotriva căreia trebuie să luptăm împreună”, a afirmat el într-un discurs rostit în Consiliul ONU pentru drepturile omului de la Geneva. ”Putem să aşteptăm să se întâmple mai multe atacuri, mai multe abuzuri, mai multe încălcări ale dreptului omului, mai multă groază. Ori putem decide că am văzut suficient şi să luăm măsuri”, a spus Heiko Maas, potrivit Agerpres.

Declaraţia şefului diplomaţiei germane vine după ce miercuri seară în oraşul Hanau, din centrul Germaniei, a avut loc un dublu atac, cu motivaţii rasiste, care s-a soldat cu nouă victime, cea de-a zecea fiind atacatorul însuşi. Multe dintre victime erau străini, printre acestea figurând şi un român.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...
Ultima oră
Pe aceeași temă