9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalMinisummit în Malta în vederea scoaterii din impas a salvării migranţilor pe...

Minisummit în Malta în vederea scoaterii din impas a salvării migranţilor pe Marea Mediterană

Reuniţi luni, miniştrii de Interne german, francez, italian, finlandez – reprezntând preşedinţia semestrială a UE – şi maltez urmează să elabireze un dispozitiv care să le permită ţărilor europene – voluntare – să-şi repartizeze în mod istematic persoanle salvate pe mare.

Comisarul european însărcinat cu Migraţia Dimitris Avramopoulos ia parte la lucrări, care urmează să conducă la un acord în cadrul unui Consiliul al ”Afacerilor Interne” la începutul lui octombrie, la Luxemburg.

Aprig reclamat de către Italia – care-şi acuză partenerii europeni că nu a susţinut-o în faţa afluxului de migraţi -, mecansimul de raprtizare se vrea temporar, în aşteptarea unei renegocieri a Regulamentului de la Dublin, care încredinţează soluţionarea cererilor de azil ţării de intrare în UE.

Această regulă este considerată nedrepată, pentru că ea lasă povara primirii – din cauza unor simple motive geografice – Italiei, Greciei, Spaniei sau Maltei, principalele porţi de intrare a migranţilor.

Susţinut de mai multe ţări – cu Parisul şi Belinul în frunte – şi coordonat de Comisia Europeană (CE), noul sistem urmează ”să garanteze Italiei sau Maltei o organizare mai solidară şi eficientă”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-o vizită. miercuri, la Roma, potrivit News.

Parisul şi Roma vor apăra de-acum în UE ”o poziţie comună, pentru ca toate ţările săparticipe într-un mod sau altul” la primirea migranţilor, ”sau să fie penalizate financiar”, potrivit lui Macron.

În opinia premierului italian Giuseppe Conte trebuie ”să scoatem tema imigraţiei din propaganda antieuropeană”.

Odată cu instalarea noului Guvern format de către Partidul Democrat (PD, centru-stânga) şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem), Italia şi-a relaxat politica în domeniul migraţiei, după o serie de măsuri împotriva migranţilor adoptate de către fostul ministru de Interne, suveranistul Matteo Salvini.

Roma şi-a redeschis porturile navelor de salvare pe mare. Duminică seara, Italia a autorizat nava umanitară Ocean Viking să debarce la Messina, în Sicilia, 182 de migranţi salvaţi pe mare.

ONG-urile SOS Mediterranée şi Médecins Sans Frontières (MSF), care operează Ocean Viking, au salutat această decizie, dar au apreciat că este ”urgent să se ajungăla un acord european”, considerând ”inacceptabil ca persoane care au supravieţuit unei traversări foarte periculoase să fie blocate zile, eventual săptămâni, înainte să li se găsească un loc sigur”.

Potrivit lui Matteo Villa, un cercetător la Institutul pentru Studii de Politică Internaţională  de la Milano (ISPI), un acord care i-ar privi doar pe migranţii salvaţi pe Marea Mediterană centrală ”ar fi perceput ca inechitabil” de către ţări de intrare în UE care se află atât pe rute în Mediterana occidentală (Spania) şi orientală (Grecia).

De la începutul anului, doar 13% dintre cei 67.000 de migranţi în neregulă sosiţi în Europa au debarcat în Italia sau Malta, în timp ce 57% au debarcat în Grecia, iar 29% în Spania.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă