10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalMotivul pentru care fostul rege Juan Carlos părăsește Spania

Motivul pentru care fostul rege Juan Carlos părăsește Spania

Acesta a luat decizia de a pleca să trăiască în afara Spaniei ca urmare a repercusiunilor publice ale unor evenimente trecute din viaţa sa privată. Justiţia elveţiană şi spaniolă anchetează în special asupra unei sume de circa o sută de milioane de dolari care ar fi fost vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos în Elveţia.

Presa spaniolă a publicat în iulie 2018 înregistrări în care fosta sa amantă nemţoaică, Corinna Larsen, afirma că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina în anul 2011.

Curtea Supremă spaniolă a anunţat în luna iunie deschiderea unei anchete cu privire la o eventuală responsabilitate a fostului monarh astăzi în vârstă de 82 de ani, dar numai pentru fapte comise după abdicarea sa.

El este bănuit de asemenea că a transferat fonduri oculte într-un cont al Corinnei Larsen în Bahamas.

 

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă