Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acuză Rusia că atacă sau ocupă ilegal teritorii ale altor țări, aducând drept exemplu ocupația asupra Transnistriei, care face parte din teritoriul Republicii Moldova.
Alte exemple aduse de Jens Stoltenberg au fost ocupația ilegală a peninsulei Crimeea – care este teritoriu al Ucrainei – și ocuparea, de către Rusia, a unor teritorii ale Georgiei – fiind vorba, în acest caz, de Abhazia și de Osetia de Sud.
După cum se știe, Republica Moldova, Ucraina și Georgia sunt țări partenere ale NATO, care participă, periodic, la exerciții militare împreună cu țări din NATO.
Declarația liderului Alianței Atlantice intervine după ce președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a amintit că Rusia nu are niciun acord cu Republica Moldova pentru a menține trupe în Transnistria. În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că membrii “Grupului Operativ al Trupelor Ruse” (GOTR) sunt “pacificatori” și că plecarea lor din Transnistria ar pune în pericol situația de securitate din regiune.