9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalNews alert! SUA se pregătesc să retragă circa 4.000 de soldați din...

News alert! SUA se pregătesc să retragă circa 4.000 de soldați din Afganistan

Discuţiile au fost reluate în urmă cu o săptămână în Qatar între Statele Unite şi talibani, dar au fost suspendate joi după un atac în apropierea bazei aeriene americane de la Bagram din Afganistan, care s-a soldat cu doi morţi şi zeci de răniţi în rândul civililor.

În prezent, 13.000 de soldaţi americani sunt desfăşuraţi în Afganistan, la 18 ani de la debutul intervenţiei americane, lansate la câteva săptămâni după atacurile din 11 septembrie 2001, pentru răsturnarea regimului taliban care adăpostea Al-Qaida.

Citând trei foşti sau actuali oficiali americani, NBC a afirmat sâmbătă că administraţia Trump intenţionează să anunţe retragerea a 4.000 de soldaţi din Afganistan.

Două surse au spus că unii militari vor fi redesfăşuraţi mai devreme decât era era prevăzut, în timp ce alţii nu vor fi înlocuiţi la sfârşitul misiunii.

Potrivit CNN, care citează un oficial al Administraţiei, această retragere ar putea fi anunţată săptămâna aceasta, dar “calendarul poate varia”.

Departamentul de Stat nu a răspuns duminică unei solicitări de confirmare din partea AFP. Pentagonul a retrimis întrebările la Casa Albă, care nu a făcut niciun comentariu.

Un proiect de acord aproape încheiat la începutul lunii septembrie prevedea începerea unei retrageri treptate a soldaţilor americani, principala cerere a talibanilor.

În schimb, aceştia din urmă trebuiau să promită să nu mai lase niciodată “terorişti” să acţioneze din Afganistan şi să înceapă un dialog fără precedent cu guvernul de la Kabul.

Preşedintele Donald Trump a insistat luna trecută asupra necesităţii încetării focului şi a efectuat o vizită surpriză la baza Bagram pe 28 noiembrie, întâlnindu-se cu preşedintele afgan Ashraf Ghani.

Donald Trump, care a anunţat retragerea trupelor americane din nordul Siriei, vrea să reducă la minimum desfăşurarea de personal militar american în străinătate.

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Dinamo, victorie la limită în prima manșă a sferturilor de finală din EHF European League

Formația de handbal masculin Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 28-27 în fața danezilor de la Skjern Handbold, pe teren propriu, în prima...

Apple va organiza un eveniment în luna mai a anului 2024. Ce pregătește compania

Apple va organiza un eveniment pe 7 mai, a anunțat marți compania, în contextul în care există informații potrivit cărora luna viitoare va lansa...
Ultima oră
Pe aceeași temă