10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalNicola Sturgeon îl acuză pe Boris Johnson că dorește un Brexit fără...

Nicola Sturgeon îl acuză pe Boris Johnson că dorește un Brexit fără acord

‘După discuţiile cu Boris Johnson, dincolo de orice cacealma şi fanfaronadă, (avem de-a face cu) un guvern care este periculos’, a afirmat Nicola Sturgeon în contextul în care la referendumul din 2016 scoţienii au votat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE).

‘Cred că dacă s-ar afla acum în această încăpere, ar nega vehement, dar eu cred că el vrea un Brexit fără acord’, a declarat Nicola Sturgeon după întrevederea avută luni la Edinburgh cu Boris Johnson. Ea a mai declarat că strategia premierului britanic în privinţa Brexitului este în mod voit ‘foarte dură’ tocmai pentru a putea fi ‘sortită eşecului’.

Boris Johnson afirmă oficial că doreşte să renegocieze acordul de ieşire a Marii Britanii din UE, variantă pe care Bruxelles o exclude. În cazul unui eşec în obţinerea renegocierii acordului, Johnson a afirmat că Regatul Unit va părăsi UE pe 31 octombrie, cu sau fără acord.

Considerând Brexitul ‘o oportunitate economică enormă’, Johnson a anunţat luni noi investiţii în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, în valoare de 332 milioane de euro. Conform unui comunicat, ministrul pentru comerţ exterior Elizabeth Truss s-a întâlnit luni cu ambasadorul american la Londra pentru ‘a discuta despre accelerarea’ încheierii unui acord de liber-schimb post-Brexit între SUA şi Marea Britanie.

După nordul Angliei, la sfârşitul săptămânii trecute, Scoţia a reprezentat a doua oprire din turneul premierului britanic, etape ce vor fi urmate de vizite în Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Şeful executivului britanic încearcă astfel să obţină sprijin pentru Brexit şi să-i combată pe cei care scot în evidenţă riscul dizolvării uniunii. Scoţienii s-au pronunţat deja în privinţa independenţei naţiunii lor în septembrie 2014, susţinătorii menţinerii provinciei în Regatul Unit obţinând 55%.

Un scor ce reflectă însă situaţia dinainte de decizia referitoare la Brexit. Premierul Nicola Sturgeon, lidera partidului separatist SNP, a avertizat recent că parlamentul scoţian ar putea legifera în următoarele luni în privinţa unui vot de părăsire a regatului de către Scoţia. La rândul său, premierul irlandez Leo Varadkar a avertizat că un Brexit fără acord ar putea încuraja dorinţa reunificării Republicii Irlanda cu provincia britanică a Irlandei de Nord. ‘Vom discuta astăzi cu irlandezii despre ce dorim să facem’ a dat asigurări luni Boris Johnson. Politicianul britanic şi-a exprimat încrederea că pe baza ‘bunăvoinţei celor două părţi, două entităţi mature, Regatul Unit şi UE vor putea reuşi să ajungă la un acord’.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel i-au adresat invitaţii premierului britanic pentru a efectua vizite în capitalele celor două state, dar Boris Johnson nu a anunţat efectuarea vreunei vizite în străinătate înaintea summitului G7 ce va avea loc la în perioada 24-26 august, la Biarritz (Franţa).

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă