4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalNoii aliați ai Kremlinului în Africa

Noii aliați ai Kremlinului în Africa

Dacă în ultimele decenii, Rusia nu a încetat să-și întărească pozițiile în Africa, tendința s-a accelerat în ultimele luni, înregistrându-se o activitate susținută de la livrări de arme în Camerun pentru războiul contra teroriștilor grupării Boko Haram, parteneriat militar cu RD Congo, Burkina Fasso, Uganda și Angola, cooperare în domeniul nuclear civil cu Sudanul, în industria minieră cu Zimbabwe și în cea a aluminiului cu Guineea.

De asemenea, Rusia și-a diversificat parteneriatele cu Algeria, Maroc, Egipt și Africa de Sud, caută aliați în Africa sub-sahariană, unde era absentă.

După cum arată Le Monde, activitățile Moscovei în Africa au fost puse în lumină de asasinarea recentă a trei ziariști ruși în Republica Centrafricană, care anchetau asupra acțiunilor mercenarilor grupului militar privat rus Wagner, care și-a făcut simțită prezența prima oară în Ucraina, apoi în Siria.

De la începutul anului, Rusia a trimis în zonă cinci ofițeri și 170 instructori civili, mercenari ai Wagner după unii experți, a livrat arme și muniție armatei naționale după ce a obținut o exceptare de la embargoul impus de ONU și a asigurat securitatea președintelui Faustin-Archange Touadera, al cărui consilier de securitate este rus.

URSS a menținut decenii la rând o prezență foarte activă pe continent în cadrul războiului său ideologic cu Occidentul, susținând mișcările africane de eliberare și trimițând la fața locului zeci de mii de consilieri.

După dispariția imperiului sovietic, dificultățile economice și luptele interne în Rusia anilor 1990 au forțat Moscova să abandoneze pozițiile din Africa. În lipsa banilor, s-au închis ambasade și consulate, programele de ajutor au fost oprite și relațiile s-au redus.

În anii 2000, Kremlinul a început relansarea vechilor sale rețele și a revenit progresiv pe continent, căutând și noi parteneri, ideologia lăsând locul contractelor economice și vânzărilor de arme.

Rusia nu are trecut colonial în Africa și speră să se prezinte țărilor africane ca alternativă la țările europene și China, numeroși lideri de pe continent fiind  formați în universități sovietice. După 2014, anul anexării Crimeii, Rusia se confruntă deschis cu Occidentul și afișează voința de a redeveni o putere mondială.  

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă