23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalNordul Europei se opune unui buget comun al zonei euro și a...

Nordul Europei se opune unui buget comun al zonei euro și a Ministerului comun de Finanțe

Într-un comunicat comun Olanda, Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda, Irlanda, Danemarca şi Suedia, ultimele două care nu fac parte din zona euro, pledează pentru ca reformele să se limiteze la finalizarea uniunii bancare, la înfiinţarea Fondului Monetar European şi la respectarea regulilor bugetare, urmând ca reformele mai “ambiţioase” să fie amânate pentru mai târziu.

Cele opt state nordice se opun în special propunerilor preşedintelui Franţei, care preconizează un buget comun al zonei euro şi un Minister comun de Finanţe.

“Performanţele mai solide ale structurilor naţionale şi politicilor fiscale în linie cu prevederile comune ar trebui să aibă prioritate în faţa unor propuneri mai profunde”, se arată în documentul semnat de cele opt state.

Grupul statelor nordice subliniază că planurile de integrare ar trebui să se concentreze pe zonele unde statele membre sunt deja aproape de un compromis, cum este finalizarea uniunii bancare.

“Sunt unele reforme care “este bine să le ai” precum un minister comun de Finanţe, dar acestea nu rezolvă problemele reale. Acestea vor fi soluţionate doar prin măsuri pragmatice. Nu ar trebui să implementăm cvasi-reforme ci să fim oneşti şi să recunoaştem care sunt reformele care rezolvă cu adevărat problemele cu care ne confruntăm” a declarat ulterior ministrul finlandez de Finanţe, Petteri Orpo.

Cele 19 state din zona euro au opinii divizate cu privire la proiectele de reformare a zonei euro, în condiţiile în care ţările din nord se opun tradiţiilor protecţioniste din Franţa şi Germania sau solicitărilor de subvenţii ale statelor din est şi sud.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă