4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalObama va susţine în iulie discursul Fundaţiei Mandela

Obama va susţine în iulie discursul Fundaţiei Mandela

“În acest an, suntem mândri să îl primim pe preşedintele Obama pentru discursul anual al Fundaţiei”, a declarat Sello Hatang, preşedinte al Fundaţiei Mandela, care are ca obiectiv să păstreze vie moştenirea fostului laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

În fiecare an, Fundaţia Mandela încredinţează unui invitat prestigios sarcina de a susţine un discurs cu ocazia aniversării lui Nelson Mandela, născut la 18 iulie 1918 şi mort la 5 decembrie 2013.

Printre precedentele personalităţi care au susţinut discursuri în cadrul Fundaţiei Mandela se numără fostul preşedinte american Bill Clinton, fostul secretar al ONU Kofi Annan şi miliardarul şi filantropul american Bill Gates.

După 27 de ani de stat în închisorile regimului rasist alb, Nelson Mandela, simbol mondial al luptei împotriva apartheid-ului, a devenit primul preşedinte ales în mod democratic în Africa de Sud în 1994, post pe care l-a ocupat până în 1999.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă