23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalOficiali americani sancționați de Rusia. Ce interdicții au primit

Oficiali americani sancționați de Rusia. Ce interdicții au primit

Ministerul rus de Externe a anunţat că şase membri ai Administraţiei Joseph Biden, un membru al fostei Administraţii Donald Trump şi un fost director al Agenţiei Centrale pentru Informaţii (CIA) au primit interdicţii de intrare pe teritoriul Rusiei.

“Ca reacţie la sancţiunile împotriva oficialilor ruşi impuse de Administraţia SUA pe 2 martie, următorii actuali şi foşti oficiali americani de rang înalt şi personalităţi implicate în continuarea politicilor antiruse au interdicţie de intrare pe teritoriul Rusiei:
1. Merrick Brian Garland, procurorul general al Statelor Unite;
2. Michael D. Carvajal, directorul Biroului Federal al Penitenciarelor;
3. Alejandro Nicholas Mayorkas, secretarul american pentru Securitate Internă;
4. Susan Elizabeth Rice, directorul Consiliului SUA pentru Politici Interne, fost reprezentant permanent al SUA la ONU şi fost consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională;
5. Christopher Asher Wray, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI);
6. Avril Danica Haines, directorul Comunităţii serviciilor americane de informaţii”, anunţă Ministerul rus de Externe, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

În plus, Moscova a impus interdicţii de călătorie pentru John Robert Bolton, care a fost consilierul pentru Securitate Naţională al fostului preşedinte Donald Trump, şi pentru Robert James Woolsey, care a fost director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) în perioada 1993-1995, în timpul Administraţiei Bill Clinton.

Rusia a precizat că aceste măsuri au fost luate ca reacţie la sancţiunile impuse de SUA pe 2 martie. Statele Unite au sancţionat pe 2 martie şapte oficiali ruşi implicaţi în atacul neurotoxic care l-a vizat pe Aleksei Navalnîi sau care au contribuit la condamnarea disidentului rus.

În afară de aceste măsuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat, conform CNN, că l-a sfătuit pe ambasadorul SUA, John Sullivan, să revină la Washington pentru consultări “detaliate” şi “serioase”. Rusia şi-a chemat pentru consultări propriul ambasador de la Washington în martie, după ce preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat într-un interviu că îl consideră “criminal” pe omologul său rus, Vladimir Putin.

Departamentul de Stat de la Washington nu a comentat deocamdată aceste sancţiuni.

Rusia a expulzat zece diplomaţi americani, ca reacţie la o decizie similară a Statelor Unite

În urmă cu câteva ore, Administraţia Vladimir Putin a anunţat expulzarea a zece diplomaţi americani, ca reacţie la sancţiunile Washingtonului, care includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi. “Statele Unite ne-au transmis o listă cu numele a zece diplomaţi care trebuie să părăsească Statele Unite. Reacţionăm printr-o decizie similară. Cerem ca zece diplomaţi americani să părăsească Rusia”, a declarat vineri după-amiază Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, citat de agenţiile de presă Tass şi RIA Novosti. De asemenea, Administraţia de la Moscova a adoptat măsuri de reciprocitate în privinţa numărului deplasărilor anuale pe care le pot efectua angajaţii misiunilor diplomatice.

Statele Unite au impus noi sancţiuni împotriva Rusiei şi au expulzat zece diplomaţi

Administraţia Joseph Biden a anunţat, joi, expulzarea a zece diplomaţi ruşi şi impunerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei, din cauza ingerinţelor electorale şi atacurilor cibernetice, dar Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a afirmat că Washingtonul nu vrea escaladarea crizei. “Preşedintele Joseph Biden a emis o ordonanţă executivă care conferă atribuţii suplimentare pentru a demonstra determinarea Administraţiei SUA de a riposta şi de a contracara toate activităţile negative ale Rusiei”, a comunicat Casa Albă.

Washingtonul afirmă că sancţiunile sunt o reacţie la ingerinţele electorale ruse şi la atacurile cibernetice. Washingtonul a anunţat că atribuie Serviciului rus de Informaţii Externe atacurile cibernetice SolarWinds, care au vizat instituţii guvernamentale americane. Măsurile anunţate joi includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi, sancţionarea a şase companii ruse acuzate de activităţi cibernetice ilegale, precum şi a 32 de persoane şi entităţi implicate în tentative de ingerinţe electorale, conform agenţiei Associated Press. În plus, Casa Albă a anunţat că Administraţia de la Washington utilizează canale diplomatice, militare şi din domeniul serviciilor de informaţii pentru a reacţiona la presupusele tentative ale Rusiei de a încuraja atacuri ale insurgenţilor talibani afgani asupra trupelor americane din Afganistan.

Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a declarat că Statele Unite vor să aibă “o reacţie semnificativă şi credibilă, nu să amplifice criza”. Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi omologul său din Rusia, Vladimir Putin, ar trebui să organizeze un summit “pentru a discuta toate problemele din relaţia bilaterală”. “Poate exista o relaţie stabilă şi previzibilă. Credem că acţiunile de acum şi diplomaţia în general pot produce rezultate mai bune pentru relaţiile bilaterale”, a subliniat Jake Sullivan, citat de CNN.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a vorbit marţi, prin telefon, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin. Joseph Biden a reafirmat angajamentul SUA de a susţine suveranitatea Ucrainei şi a pledat pentru dialog strategic pentru controlul armamentului, propunând organizarea unui summit.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă