15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalOlanda: Valul de căldură a făcut circa 400 de victime în plus...

Olanda: Valul de căldură a făcut circa 400 de victime în plus faţă de cele dintr-o săptămână de vară

În total, 2.964 de persoane şi-au pierdut viaţa în Olanda în săptămâna respectivă, a declarat CBS, – cu 15% mai mult decât în timpul unei săptămâni obişnuite de vară.

Temperaturile au înregistrat valori record în Europa la sfârşitul lunii iulie şi pentru şi pentru prima dată de la debutul măsurătorilor, mercurul în termometre a ajuns la 40 de grade Celsius (104 Fahrenheit) în Olanda pe 25 iulie.

Numărul deceselor din Olanda, cu o populaţie totală de 17 milioane de locuitori, în acea săptămână a fost comparabil cu rata din timpul a două valuri de căldură din 2006, printre cele mai lungi din ţară, au precizat cercetătorii.

Circa 300 dintre decesele suplimentare au fost raportate în rândul persoanelor de peste 80 de ani.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în estul Olandei, unde temperaturile au fost mai ridicate şi unde valul de căldură a durat mai mult decât în alte părţi ale ţării.

Acest val de căldură a fost al doilea care a lovit Europa într-o lună, însă specialiştii avertizează că astfel de fenomene meteorologice extreme ar putea deveni mai dese, odată cu încălzirea globală.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă