9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalONU: Campanie pentru o Convenţie privind securitatea jurnaliştilor

ONU: Campanie pentru o Convenţie privind securitatea jurnaliştilor

În cadrul unei prime reuniuni ce a avut loc luni la ONU au participat circa cincisprezece ţări, inclusiv Grecia, Rusia, Pakistan, Peru, Italia, Tunisia, a precizat pentru AFP secretarul general al FIJ, Anthony Bellanger, a cărui organizaţie, cu sediul la Bruxelles, reprezintă 600.000 de jurnalişti din 134 de ţări.

Prevăzută de mult timp, campania a avut un ecou direct odată cu cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în consulatul saudit din Istanbul.

Zilnic, foarte mulţi jurnalişti sunt hărţuiţi, mutilaţi sau ucişi. De la Khashoggi la cei 82 de jurnalişti ucişi anul trecut, nu mai este posibil să se aştepte următorul asasinat fără să se facă nimic, în timp ce doar un caz de omor din zece face obiectul unei anchete, potrivit organizatorilor campaniei.

Convenţia, care conţine o serie de angajamente, vizează reunirea unor texte internaţionale existente, dar dispersate şi care trebuie completate, a precizat Bellanger. ”Cel mai bun omagiu pe care noi putem să-l aducem victimelor este să ne mobilizăm neîncetat şi să lucrăm pentru a ridica vălul impunităţii ce domneşte de prea mult timp privind jurnalismul”, a subliniat secretarul general al ONU.

Obiectivul campaniei lansate la New York este de a mobiliza mai multe ţări în legătură cu acest subiect pentru a aduce dosarul în faţa Adunării Generale a ONU, singura competentă pentru a lansa un proces care să ducă la adoptarea unei Convenţii internaţionale. Un astfel de demers poate lua mai mulţi ani.

Textul Convenţiei avute în vedere cuprinde 22 de articole, inclusiv angajamente privind protejarea jurnaliştilor, respectarea libertăţii de expresie şi urmărirea în justiţie a autorilor agresiunilor împotriva unor membri ai profesiei. El prevede de asemenea înfiinţarea unui comitet din 15 persoane alese pentru a monitoriza respectarea Convenţiei.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă