13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalONU critică Ungaria pentru atitudinea față de imigranți: „Se încalcă drepturile omului”

ONU critică Ungaria pentru atitudinea față de imigranți: „Se încalcă drepturile omului”

Guvernul de la Budapesta a înaintat marţi în parlament un proiect de lege prin care ministrul de interne ar primi dreptul să interzică organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) care sprijină imigraţia şi care ar reprezenta “un risc de securitate naţională”.

Proiectul face parte din eforturile anti-imigraţie ale premierului Viktor Orban care a avut ca ţintă campania magnatului şi filantropului american George Soros, născut în Ungaria, de dezvoltare a valorile liberale şi de deschidere a frontierelor în estul Europei.

Propunerea de lege pare să marcheze o înăsprire a controalelor asupra organizaţiilor “care lucrează asupra unor chestiuni pe care guvernul le consideră a fi împotriva intereselor statului, cum ar fi migraţia şi azilul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU pentru drepturile omului, Rupert Colville.

Proiectul introduce “o restricţie nejustificată asupra dreptului la libertatea de asociere şi este o continuare îngrijorătoare a asaltului guvernului asupra drepturilor omului şi spaţiului civic”, a spus el într-un briefing de presă la Geneva.

Guvernul de la Budapesta susţine că proiectul de lege, care va impune de asemenea o taxă de 25% pe donaţiile din străinătate pentru ONG-urile care sprijină migraţia în Ungaria, urmăreşte să descurajeze imigraţia ilegală despre care Orban spune că erodează stabilitatea europeană şi că a fost alimentată parţial de Soros, care are dublă cetăţenie – ungară şi americană.

“O astfel de taxă va duce cel mai probabil la diminuarea bugetelor şi va afecta strângerea de fonduri, subminând astfel abilitatea ONG-urilor de a-şi desfăşura propriile activităţi şi servicii”, a spus Colville, citează AGERPRES.

Cele mai citite

SUA va prelungi un program de supraveghere electronică și telefonică în străinătate

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane,...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Krainer, va fi adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, a acceptat să fie adus în ţară din Irlanda, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă