Atacuri asupra civililor ale coaliției condusă de Arabia Saudită

Atacuri asupra civililor ale coaliției condusă de Arabia Saudită

ONU: „Yemenul a încetat să existe ca stat”

Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, Iranul a încălcat embargoul asupra armelor asigurând rebelilor Huthi din Yemen, direct sau indirect, drone şi rachete balistice.

Adina Mutar 0 comentarii

Câteva dintre rachete au fost lansate spre Arabia Saudită. Raportul critică și atacurile asupra civililor ale coaliției condusă de Arabia Saudită împotriva rebelilor Huthi. Războiul de trei ani a adus Yemenul într-o situație dezastruoasă. Peste 10.000 de oameni au fost uciși, șapte milioane suferă  de foamete, peste 19 milioane sunt la limita supraviețuirii, epidemia de holeră face ravagii, iar infrastuctura sănătății e în colaps.

Experţii însărcinaţi cu verificarea embargoului asupra armelor au identificat resturi de rachete, având echipament militar, precum şi drone de origine iraniană şi care au fost introduse în Yemen după impunerea embargoului asupra armelor în 2015, se arată în raportul înaintat Consiliului de Securitate.

În consecinţă, grupul de experţi consideră că Iranul nu a respectat paragraful 14 al Rezoluţiei 2216 privind embargoul asupra armelor.

„Teheranul nu a luat măsurile necesare care să împiedice furnizarea, directă sau indirectă, vânzarea sau transferarea rachetelor cu rază scurtă de acţiune Borkan-2H şi a rezervoarelor cu oxidant lichid biopropulsor pentru rachete şi drone Ababil-T (Qasef-1), la destinaţia alianţei Huthi-Saleh”, se menţionează în  raport.

Aceste drone sunt ca cele fabricate de societatea Iranian Aircraft Manufacturing Industries (Hesa), precizează documentul.

Concluziile acestor experţi se alătură celor ale SUA care, la sfârşitul lui 2017, prin ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, au adus acuzaţii Teheranului că încalcă embargoul.

Washingtonul a afirmat la acea dată că Iranul a furnizat rachete rebelilor Huthi. Nikki Haley a organizat un eveniment media la o bază militară de la Washington pentru a difuza imagini cu resturi de rachete purtând sigla unei fabrici iraniene de armament.

Iranul a dezminţit constant că îi ajută militar pe rebelii care luptă în Yemen împotriva guvernului refugiat în sudul ţării. Acest executiv este susţinut de o coaliţie arabă condusă de Riad.

„În trei ani de război, Yemenul a încetat să mai existe ca stat”, concluzionează raportul ONU.

 

 

Comentarii

loading...