12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalOperațiuni clandestine ale agenților iranieni

Operațiuni clandestine ale agenților iranieni

Danemarca nu poate tolera în niciun caz ca persoane ce au legături cu serviciile secrete iraniene să urzească atacuri împotriva cetățenilor de pe teritoriul său ­– a declarat, marți, șeful diplomației daneze, Anders Samuelsen, în cadrul unei conferințe de presă. „Este guvernul iranian, este statul iranian în spatele“ acestui proiect. Un purtător de cuvânt al diplomației iraniene, citat de agenția oficială IRNA, a respins acuzațiile, acuzând la rândul său dușmanii Iranului care vor să afecteze relațiile cu Europa.

Potrivit serviciilor secrete ale țării scandinave, cel puțin un individ având legături cu serviciile secrete iraniene plănuia un atentat împotriva a trei presupuși membri ai Mișcării arabe de luptă pentru eliberare din Ahvaz (ASMLA), rezidenți în Danemarca. Potrivit altor surse, ar fi fost vizat chiar liderul acestei grupări.

Mișcarea este suspectată de Teheran că a participat la atentatul din 22 septembrie de la Ahvaz (capitala provinciei iraniene Khouzestan, cu majoritate arabă, în apropierea frontierei irakiene)  împotriva unei defilări militare, soldat cu 24 de morți. La sfârșitul lunii septembrie, Teheranul a acuzat Danemarca, Olanda și Marea Britanie că „adăpostesc membri ai grupului terorist“ pe care Iranul îl consideră responsabil de atentat.

Planul atentatului din Danemarca reamintește acțiunea din luna iunie a autorităților franceze, care au dejucat un atentat organizat de serviciile secrete de la Teheran asupra unei întruniri pe teritoriul Franței a unui grup de opozanți iranieni. La acea adunare, printre invitați figurau înalți responsabili politici americani, precum Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump. Atunci, un cuplu belgian de origine iraniană a fost arestat la Bruxelles în posesia a 500 grame de TATP, un exploziv artizanal foarte instabil, și un diplomat iranian care luase legătura cu acel cuplu a fost interpelat în Germania.

Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat pe Twitter că e „inacceptabil ca Iranul sau oricare alt stat să organizeze asasinate pe solul danez“, precizând că „măsuri împotriva Iranului vor fi discutate în cadrul UE“. La Oslo, unde participa la o reuniune a liderilor Europei de Nord, premierul Rasmussen s-a întâlnit cu omologul său britanic, Theresa May, care și-a exprimat susținerea față de Danemarca în această problemă. Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a felicitat Copenhaga, ca membru NATO, pentru arestarea „unui asasin al regimului iranian“ și a făcut apel la aliații SUA „să facă față în ansamblu amenințărilor Iranului contra păcii și securității”. În luna mai, Pompeo declarase că Gardienii Revoluției iraniene comit „operațiuni de asasinat în Europa“.

 

Demascare

Șeful serviciilor daneze de informații (PET), Finn Borch Andersen, a dezvăluit că un norvegian de origine iraniană a fost arestat pe 21 octombrie în Suedia, la Göteborg, extrădat și plasat în detenție în Danemarca. Atentatul din Ahvaz, comis de un comando de cinci persoane care au deschis focul asupra unei defilări militare înainte de a fi ucise, a fost revendicat de grupul jihadist ISIS și de un grup separatist arab. După atac, Iranul a lansat mai multe operațiuni în Irak și în Siria ca represalii.

Andersen a mai relevat că, luna trecută, Copenhaga a fost izolată câteva ore de restul țării de o operațiune polițienească masivă,  declanșată în momentul în care poliția a observat o mașină furată, înmatriculată în Suedia, ce staționa în apropierea domiciliului unui activist al opoziției iraniene. De teama unui atentat, autoritățile daneze au închis podul Oresund, care leagă Danemarca de Suedia, și podul Grand Belt, între insulele Zelande și Fionia.

Sute de polițiști și soldați danezi au utilizat vehicule, câini polițiști și elicoptere pentru localizarea agenților iranieni. Incidentul a survenit la puțin timp după ce Teheranul convocase emisarii britanici, olandezi și danezi, cerând Danemarcei și Olandei extrădarea exilaților iranieni pe care îi considerau responsabili de atentatul comis la 22 septembrie în Ahvaz.

Cele mai citite

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...
Ultima oră
Pe aceeași temă