Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Pakistanul ar putea pierde ajutoare americane în valoare de 300 de milioane de dolari

Pakistanul ar putea pierde ajutoare americane în valoare de 300 de milioane de dolari

Armata americană intenţionează să realoce 300 de milioane de dolari ajutoare promise până în prezent Pakistanului, din cauza absenţei unor „acţiuni decisive” ale Islamabadului în faţa ameninţării grupărilor islamiste radicale, transmite AFP, citată de Agerpres

Rl online 0 comentarii

„Din cauza absenţei unor acţiuni decisive ale Pakistanului în sprijinul Strategiei pentru Asia de Sud (...), 300 de milioane de dolari (în realitate 323,6 milioane, incluzând fonduri nepakistaneze) au fost reprogramate (de Departamentul Apărării) în iunie/iulie 2018 pentru alte priorităţi urgente”, a declarat locotenent-colonelul Kone Faulkner într-un e-mail.

Kone Faulkner a adăugat că este aşteptat răspunsul „Congresului dacă această cerere va fi aprobată sau refuzată”.

Responsabilii americani acuză autorităţile pakistaneze că ignoră sau chiar colaborează cu grupări islamiste radicale, printre care talibani afgani.

Pentagonul face presiuni pentru ca Islamabadul să lovească aceste grupări care lansează atacuri în Afganistan din zonele în afara legii din Pakistan, de-a lungul frontierei dintre cele două ţări.

La începutul anului, americanii au anunţat deja suspendarea a sute de milioane de dolari asistenţă pentru securitate acordate Pakistanului, Washingtonul declarându-se pregătit să blocheze până la 2 miliarde de dolari ajutoare.

Decizia respectivă a fost luată la câteva zile după ameninţările formulate de Donald Trump pe Twitter, la 1 ianaurie 2018. „Statele Unite au dat prosteşte 33 de miliarde de dolari ajutoare Pakistanului în ultimii 15 ani şi ei nu ne-au dat nimic în schimb, în afară de minciună şi duplicitate, luându-i pe liderii noştri drept idioţi”, a scris preşedintele american.

„Ei adăpostesc teroriştii pe care îi vânăm în Afganistan, fără mare ajutor. S-a terminat!”, a adăugat Donald Trump.

Pakistanul a desfăşurat intense campanii împotriva anumitor grupuri de luptători islamişti care îi ameninţă securitatea naţională, însă Statele Unite consideră insuficiente aceste acţiuni.

În martie, un responsabil american a afirmat, sub acoperirea anonimatului că pakistanezii fac „minimul strict pentru a apărea reactivi la cererile noastre”, „nu am văzut din partea lor demersul pro-activ pe care îl aşteptăm şi de care ştim că sunt capabili”.

Comentarii

loading...