9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalParlamentul Ungariei a decis susținerea Consiliului Național Secuiesc în inițiativa sa europeană

Parlamentul Ungariei a decis susținerea Consiliului Național Secuiesc în inițiativa sa europeană

Propunerea partidului ecologist de opoziţie LMP (“Politica poate fi altfel”), susţinută de partidele de guvernământ Fidesz şi Partidul Popular Creştin-Democrat (KDNP), de partidul conservator de opoziţie Jobbik şi de socialişti, a fost adoptată unanim, cu 158 de voturi pentru, mai scrie Agerpres.

Decizia are o importanţă simbolică, dat fiind că 2020 a fost declarat an al coeziunii naţionale, la 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, se arată în rezoluţie.

Potrivit acestei rezoluţii, parlamentul ungar salută iniţiativa SNT, denumită “Iniţiativa cetăţenească europeană pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale”, care urmăreşte să convingă Uniunea Europeană să acorde o atenţie specială regiunilor ale căror caracteristici naţionale, etnice, culturale, religioase şi etnice sunt diferite de cele ale regiunilor învecinate.

Parlamentul îi îndeamnă totodată pe maghiarii din interiorul şi din exteriorul Ungariei să sprijine această iniţiativă prin semnarea ei. Pentru ca iniţiativa lansată la 7 mai 2019 să aibă succes, trebuie strânse cel puţin un milion de semnături din şapte state membre, până la 7 mai a.c.

Iniţiativa cetăţenească europeană (ICE) a intrat în vigoare la 1 aprilie 2012, constituind un mijloc prin care cetăţenii europeni pot influenţa mai mult agenda europeană. Ea este instrumentul prin care cel puţin un milion de cetăţeni din întreaga Europă îşi pot uni eforturile cu privire la o chestiune care este importantă pentru ei şi pot solicita Comisiei Europene să ia măsuri în acest sens.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă