13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalPas înainte pentru relațiile diplomatice dintre cele două Corei

Pas înainte pentru relațiile diplomatice dintre cele două Corei

Deschiderea biroului de legătură la Kaesong are loc cu câteva zile înainte ca liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in să se întâlnească pentru a treia oară în acest an.

„Cele două părţi pot acum face un pas mare către pace, prosperitate şi unificare a Peninsulei Coreene prin discuţii rapide şi sincere despre probleme din relaţiile inter-coreene”, a declarat Ri Son Gwon, şeful delegaţiei nord-coreene de la ceremonia de deschidere a biroului.

Înainte, cele două Corei comunicau prin fax şi linii telefonice speciale.

Acum, cele două ţări vor putea „discuta direct 24 de ore, 365 de zile”, a afirmat Cho Myoung-gyon, ministrul unificării din Coreea de Sud la ceremonie.

În birou vor lucra până la 20 de persoane din fiecare ţară. Sud-coreenii vor lucra la etajul al doilea iar nord-coreeni la al patrulea etaj.

Oficiali la nivelul miniştrilor adjuncţi vor conduce echipele de la birou şi vor participa la întâlniri săptămânale, a anunţat Ministerul Unificării din Coreea de Sud.

Baik Tae-hyun, purtătorul de cuvânt al Ministerului Unificării din Coreea de Sud a declarat: „Sperăm că acest pas va ajuta va duce la un progres şi în discuţiile despre dezarmarea nucleară dintre Coreea de Nord şi SUA.”

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă