20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalPatru avioane au aterizat de urgenţă în Peru şi Chile

Patru avioane au aterizat de urgenţă în Peru şi Chile

Patru avioane au fost nevoite să aterizeze de urgenţă în Chile şi în Peru, joi, în urma unei ameninţări cu bombă, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Aviaţie Civilă din Chile, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Două dintre avioane aparţin companiei aeriene LATAM Airlines, iar celelalte aparţin companiei Sky din Chile.

Autorităţile au percheziţionat pasagerii, bagajele şi cabinele, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă