12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalPentagonul este în alertă cu privire la strategiile militare ale Chinei

Pentagonul este în alertă cu privire la strategiile militare ale Chinei

Într-un nou raport publicat zilele trecute, în contextul unui climat de tensiuni comerciale între Washigton și Beijing, Pentagonul subliniază eforturile Chinei pentru a-și extinde influența la nivel mondial și declară că armata chineză și-a extins operațiunile bombardierelor sale la mare distanță, „antrenându-se probabil pentru lovituri contra unor ținte ale SUA și ale aliaților”.

Potrivit documentului, China și-a crescut cheltuielile militare la 190 miliarde dolari în 2017  în cadrul unui vast program de modernizare. Experții Pentagonului afirmă că Armata Populară de Eliberare a țării (APL) a investit timp de decenii în noi tehnologii, ceea ce înseamnă că în curând va avea mijloacele de a lovi instalațiile militare americane în Pacific.

„APL ar putea continua să-și extindă operațiunile, demonstrând capacitatea de a lovi forțele americane în vestul Pacificului, inclusiv în Guam”, se arată în raport.

„Astfel de zboruri ar putea fi, potențial, utilizate ca semnal strategic pentru statele din regiune, deși APL nu a precizat până în prezent ce fel de mesaje comunică aceste zboruri, dincolo de demonstrarea unei capacități îmbunătățite ”.

 

Bugetul pentru Apărare va depăși 240 miliarde dolari

Potrivit raportului Pentagonului, în pofida unei încetiniri prevăzute a creșterii economice, bugetul oficial al Chinei pentru Apărare va depăși 240 miliarde dolari până în 2028.

Multă vreme, misiunea componentei navale a APL se limita la apărarea coastelor chineze și a vecinătăților apropiate.

Dar, odată cu mondializarea schimburilor și a creșterii economiei chineze, Beijingul a adoptat un concept de „apărare activă a mărilor apropiate”, apoi o strategie „de operare în mări îndepărtate” pentru protejarea căilor sale de aprovizionare cu materii prime și petrol.

Creșterea susținută a capacităților militare a ajutat China să accelereze dezvoltarea capacităților sale navale, atât la nivelul navelor de suprafață cât și cel al submarinelor. Iar marina chineză a trimis unități în Oceanul Indian – în cadrul luptei contra pirateriei maritime – apoi nave de suprafață chineze au fost desfășurate de mai multe ori în Mediterana și mai recent în Baltica. Pentru exerciții cu marina rusă.

Amiralul John Richardson, șeful operațiunilor navale ale US Navy, și-a exprinmat îngrijorarea față de această activitate navală chineză, care privește și Atlanticul de Nord.

 

Taiwan, păzit de „microbul” independenței

Preocupări au fost exprimate și în ce privește  faptul că Beijingul utilizează „persuasiunea și coerciția” față de Taiwan pentru a împiedica dezvoltarea „atitudinii politice care ar favoriza independența” și probabil APL „pregătește o eventualitate pentru unificarea insulei cu China prin forță, descurajând în același timp, întârziind sau refuzând simultan orice intervenție a unei terțe părți în numele Taiwanului”.

China a revendicat de multă vreme insula rebelă și refuză să se angajeze diplomatic cu orice țară care ar recunoaște națiunea insulară ca suverană. 

Ministerul chinez de Externe a criticat Washingtonul pentru adoptarea unui nou proiect de lege asupra apărării naționale autorizând 716 miliarde dolari pentru noi cheltuieli militare, proiect care prevede întărirea capacităților de autoapărare a Taiwanului și stabilirea unui raport asupra operațiunilor Beijingului în marea Chinei de Sud.

Un purtător de cuvânt al ministerului chinez a declarat că proiectul interferează cu afacerile interne ale Chinei și a precizat : „Nu vom permite nimănui să separe Taiwan de China într-un mod sau altul”.

 

Cele mai citite

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă